Select Page

Aici poți să downloadezi lecția.

Dezvoltarea caracterului este declarată a fi cea mai importantă lucrare încredințată vreodată ființelor umane. În ora ce urmează, vom explora atât privilegiul nostru, cât și responsabilitatea de a ne forma caracterele după cel al lui Hristos. Alăturați-vă nouă acum pentru acest timp puternic de schimbare personală, în timp ce pastorul Stephen Wallace ne duce ”Din slavă în slavă.”

Mulţumesc că aţi venit. E un privilegiu să continuăm studiul nostru intitulat ”Din slavă în slavă”, un seminar despre principiile formării caracterului creștin. Suntem în mijloc, ţinând seama de ultima descoperire a Slăvii Domnului, care se află în persoana Fiului Său, Isus Hristos. Vă amintiţi că am listat şapte moduri, şapte situaţii prin care Dumnezeu dezvăluie slava Lui pentru noi. În capul listei era Isus Hristos, la care Scriptura se referă drept ”oglindirea slavei Lui.” {Ev 1:3} V-am spus că vom aborda acest lucru în trecere, faptul că Hristos a fost revelaţia Slăvii lui Dumnezeu; pentru că vom reveni şi vom dedica mai multe studii dezvăluirii Slăvii Domnului în Isus Hristos. Şi acestea sunt studiile pe care le studiem chiar acum. Le-am început aseară, şi le vom continua în această seară, și ne vom concentra asupra ultimei revelații a slavei Domnului, atâta timp cât Duhul Domnului ne indică.

Studiul din această seară – așa cum puteţi vedea pe material – este destul de lung, aşa că mă voi grăbi într-acesta. Însă nu trebuie să fim atât de grăbiți încât să nu ne oprim pentru a invita Duhul Domnului să intre în inimile noastre. Amin? Doamne ferește, dragi prieteni, să fim impertinenţi şi să continuăm fără să-L invităm pe Sfântul Duh să ne ofere discernământ spiritual, pe care noi nu-l avem prin natură – însă prin har este disponibil. Într-adevăr aş vrea să vă asigur că cererea noastră pentru Sfântul Duh nu este încheiată, ca să-L putem convinge pe Tatăl să ne ofere ceva la care El ezită să ne ofere; dar dacă îl vom convinge și vom pleda mai tare, ne-o va oferi într-un final. Oh, nu, de o mie de ori nu. Tatăl doreşte să-Și verse Duhul pe copii Săi. Amin? De fapt precum spune Biblia, dacă voi știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer! {Luca 11:13} Atunci, de ce cerem? Este pentru a ne pregăti inimile să primim ceea ce Tatăl doreşte să ne ofere, prin mărturisirea nevoilor noastre şi prin exersarea dorinţei noastre libere – alegând să îi permitem să ne ofere, ceea ce El vrea să ofere. ”Cere şi ţi se va da.” {Mat 7:7} Aşa că vă rog să rămâneţi cu mine pe genunghi pentru câteva minute de rugăciune; și când vă rugaţi pentru voi, vă rog să vă rugaţi şi pentru mine.

Tatăl nostru care eşti în Ceruri, în Numele lui Isus Hristos, Domnul, dreptatea noastră; intervin în favoarea mea şi în favoarea fraţilor şi surorilor mele aflaţi aici. În primul rând pentru a-Ți mulţumi pentru privilegiul câ îţi aparţinem, că suntem fiii şi ficele Tale. Îţi mulţumim pentru preţul infinit care a fost plătit pentru ca acest lucru să fie posibil. Suntem atât de recunoscători, că mulţumită lui Isus – fratele nostru mai mare – suntem aceptaţi în privirea Ta, și avem acces la cinsitul Tău adevăr nemărginit. Venim cu Sfânta îndrăzneală auzind că spui despre Isus, ”Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” Ştiind că ne incluzi şi pe noi alături de El, venim cu încredere în această seară la Tine, şi Te rugăm cu bunăvoinţă să-Ți verși Sfântul Tău Duh peste noi. Tu ştii cât de mare nevoie am de Duhul Tău, Tată. Vreau să-l slăvesc pe Isus în această seară. Abundenţa slăvii Tale s-a arătat prin El, Cuvântul făcut trup. Tată, eu sunt conştient de insuficiența mea când vine vorba de încercarea de a face dreptate pentru frumuseţea lui Isus. Gândurile umane şi limba umană nu sunt suficiente pentru a face dreptate pentru Unul care e în întregime minunat, Conducătorul printre zece mii. Însă Tată te rog, să binevoieşti să ne foloseşti ca pe vase pământești, și puterea Sfântului Duh să accepți insuficienţa gândurilor și limbii umane; iar prin miracolul harului, te rog Lasă-l pe Isus să fie slăvit în această seară. Îţi cer promisiunea Lui, ”căci dacă voi fi ridicat să atragă totul în Mine.” Privindu-l pe Isus să putem fi schimbaţi în înfăţişarea celui pe care îl privim. Te rog să asculți această rugăciune, pentru că îţi cer în Numele lui Isus. Amin.

Cred v-aţi ales introducerea din acestă seară. Acum ne aflăm la pagina 17, lecţia 9. Bine aţi venit. Titlul acestei lecţii: ”Oglindirea Slavei Lui.” Evrei 1:3. Am studiat un poem ebraic remarcabil aseară. Vă amintiţi, nu-i aşa? Poem nu pentru că versurile rimează, însă poezie pentru felul în care evreii scriu poeziile. Paralelism: spunând acelaşi lucru, dar în moduri diferite. Cele două rânduri al poemului descriu cum Hristos şi-a îndeplinit misiunea de a dezvălui slava Domnului omenirii. Primul rând: ”El, care este oglindirea slavei Lui” şi al doilea: ”şi întipărirea Fiinţei Lui.”

”Oglindirea slavei Lui” – ne spune că Hristos a fost strălucirea nediminuată a caracterului Tatălui Său. El nu a fost doar o reflecție falsă. A fost oglindirea, strălucirea nediminuată a slavei Tatălui Său; şi vă amintiţi cu siguranţă, că ”slavă” înseamnă ”caracter.”

Apoi al doilea rând: ”întipărirea Fiinţei Lui.” Cineva să mă ajute, care este cuvântul grec cu care se traduce ”întipărirea Fiinţei”? CARACTER. S-a folosit odată în Noul Testament, chiar aici în acest poem. Și din acest cuvânt grec, am preluat cuvântul englez ”caracter”. Și alte limbi au acelaşi cuvânt; și este un cuvânt interesant – am făcut un studiu lingvistic pe baza acestuia.

Ceea ce aş vrea să am în vedere cu voi în această seară este: Cum este posibil pentru Isus Hristos, să fie strălucirea slăvii Tatălui Său – imaginea întipărită a fiinţei Lui – în acelaşi timp fiind un om. În acelaşi timp fiind un om. Vedeţi, este important să înţelegem că acest poem se referă la întruchiparea lui Isus. În Evrei, e clar. Unii ar putea spune că acesta ar putea să-l descrie pe Hristos înainte de întruchipare. Căci El a fost mâna dreaptă la tronul lui Dumnezeu, cu siguranţă El a fost ”strălucirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui.” Însă, dragi prieteni, eu insist că acest poem se aplică întruchipării lui Hristos. Acest lucru este confirmat de Youth Instructor, 21 noiembrie 1895: ”Uitându-ne la Hristos în persoană…” Despre ce este vorba? Hristos întruchipat, Hristos ca un om. ”Uitându-ne la Hristos în persoană, defapt ne uităm la Dumnezeu în umanitate şi îl vedem pe El, strălucirea slăvii divine, şi întipărirea Fiinţei lui Dumnezeu, Tatăl.” Ce fel de limbaj este folosit? Limbajul evreilor din Evrei 1:3; şi îl foloseşte referitor la Hristos în persoană, Hristos întruchipat.

Spiritul profetic, volumul 2, pagina 9. ”El era întipărirea Fiinţei Tatălui Său, nu doar prin trăsături, ci şi prin perfecţiunea caracterului.” El este strălucirea caracterului Său. Precum am subliniat mai devreme – însă trebuie să subliniez din nou, pentru că e important – dacă Hristos este strălucirea caracterului Tatălui Său, atunci El trebuie să ne arate un caracter de o nemărginită desăvârşire. Prin definiţie, desăvârşirea caracterului lui Dumnezeu ar fi nemărginită, fără măsură. A dezvăluit Hristos aşa ceva? Absolut. Insipiraţia ne-o confirmă din nou. Mărturii, volumul 6, pagina 60: ”Viaţa lui Hristos descoperă un caracter de o nemărginită desăvârşire.” Cât de desăvârşit a fost caracterul pe care l-a dezvăluit viaţa lui Hristos, dragilor? Cât de desăvârşit? Nemărginită deăvârşire. A fost, într-adevăr, strălucirea slavei Tatălui Său.

Acum, cum este acest lucru posibil? Se poate spune acelaşă lucru şi despre urmaşii înfrânţi ai lui Adam? Desigur că nu. Ce ar trebui spus despre noi? Romani 3:23: ”Căci toţi au păcătuit, şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” Este evident că există o diferenţă semnificativă între urmaşii învinşi a lui Adam şi Isus Hristos. Nu-i aşa? El este oglindirea Tatălui Său. Noi suntem lipsiți de slavă. De acord?

Permiteţi-mi să vă adresez o altă întrebare mai grea. ”Oglindirea slavei Tatălui Său,” se putea spune şi despre Adam înainte de cădere? Se putea spune şi despre Adam înainte de cădere? Puţin curaj… Am răspunsuri diversificate, e bine. Vă provocăm să gândiți. Dragilor, ascultați această afirmație remarcabilă: Patriarhi şi Profeţi, pagina 45: ”Omul trebuia să poarte chipul lui Dumnezeu atât în înfăţişarea exterioară, cât şi în caracter. Numai Hristos singur este “întipărirea Fiinţei” (Evr.1,3) Tatălui; omul însă a fost făcut “după chipul” lui Dumnezeu. Natura sa era în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Mintea sa era capabilă să înţeleagă lucrurile dumnezeieşti. Sentimentele sale erau curate; apetitul şi pasiunile lui erau sub controlul raţiunii. El era sfânt şi fericit, purtând chipul lui Dumnezeu şi fiind în perfectă ascultare de voinţa Sa.” Este evident vorba despre Adam înainte de cădere. Dar vă rog să notaţi, că Adam înainte de cădere, în starea sa fără de păcat era încă în ce…? ”În asemănare cu Dumnezeu.” În timp ce al doilea Adam este, ce…? ”Întipărirea Fiinţei.” Nu-i interesant? Cu alte cuvinte, întruchiparea lui Isus Hristos este o descoperire mult mai perfectă a caracterului lui Dumnezeu, decât Adam fără păcate. Da.

Vă întreb din nou, cum este posibil? Cum poate fi Hristos, un om, strălucirea slăvii Tatălui? …întipărirea Fiinţei Lui? Răspunsul la acestă întrebare este că Hristos nu era doar un om, era de asemenea Dumnezeu. Parte, vă repet răspunsul la întrebare. Cum poate fi Hristos printr-un om strălucirea slăvii Tatălui? Înţelegând faptul că El nu a fost doar un om, ci El a fost şi un Dumnezeu. Cât a fost El de Dumnezeu? Sută la sută Dumnezeu. Cât a fost El de om? Sută la sută om. Ştiu că două sute la sută nu are sens în matematică, însă, dragi prieteni, acesta este misterul întruchipării. Acesta este misterul întruchipării.

Vă rog să notaţi şi să gândiți alături de mine faptul că Hristos, strălucirea slăvii Tatălui Său, a fost om şi Dumnezeu în totalitate, în acelaşi timp. Filipeni 2:5 şi următoarele: ”Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător pâna la moarte, şi încă moarte de cruce.” Acum vă rog să observați, când Pavel spune că s-a făcut ”asemenea oamenilor” şi ”la înfăţişare a fost găsit ca un om,” el nu ne spune că Isus doar se prefăcea că e om, şi doar a luat o apariţie umană. El chiar a fost om. Însă dragi prieteni, se spune ”asemenea oamenilor”, pentru că El nu a fost doar un om, ci şi un Dumnezeu.

Vedeţi, cuvântul ”asemănare” este un cuvânt pe care îl folosim atunci când vrem să arătăm că există o similitudine însă dorim să lăsăm spaţiu pentru diferenţe. Mă înţelegeţi? Când Pavel spune că este ”asemenea oamenilor,” el nu spune că nu este cu adevărat om, ci spune că nu este doar un om, ci El este şi Dumnezeu. Vedeţi, acest verset…. cred că este mai bine tradus în versiunea corectată. De fapt Spiritul profeţiei citează versiunea corectată când citează acest vers în ”Hristos Lumina Lumii”, pagina 22. Observați cu atenţie: ”Dar Hristos, deşi ”avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.”” Interesant… În Noul King James şi în King James spune: ”tâlhăria nu este considerată egală cu Dumnezeu.” Dar în versiunea revizuită spune că Hristos ”n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu.” Vedeţi, Hristos era unul cu Dumnezeu. Amin?

Însă ne-a iubit atât de mult, încât El era dispus să permită acesta, și să-şi asume o poziţie umilă de om pentru a ne salva. Acesta este radical opus cu caracterul Satanei, nu-i aşa? Satana, o creatură, care a spus: ”Eu voi fi ca Cel Preaînalt.” {Is 14:14} El caută să pătrundă în divinitate. În timp ce Hristos, Creatorul, divinul Fiul a lui Dumnezeu, renunță la divinitate pentru a salva ființa. Iubim un astfel de Dumnezeu. Amin? Radical opus. Avem expuse cele două caractere: caracterul Satanei, şi caracterul lui Hristos. Unul caută ceva pentru a uzurpa divinitatea. Celălalt este dispus să renunțe la prerogativele divinităţii, şi la privilegiul divinităţii pentru a fi un om – pentru a salva omenirea. Însă nu numai un om. Un om care va fi ”dispreţuit şi părăsit de oameni” {Is 53:3}; un om care a fost născut în sărăcie fără un loc unde ”să Îşi odihnească capul” {Mat 8:20} …pe care poate numi al Lui. Iubim un astfel de Domn, dragilor. Iubim un astfel de Domn.

Însă vă rog să ştiţi, când Scriptura spune că ”El s-a golit pe El însuşi,” {Fil 2:7} nu sugerează că Hristos a renunțat la divinitate atunci când El a devenit om. Ne spune că El a renunţat la toate privilegiile şi prerogativele din forma Sa divină, și a preluat atribuţiile stării umile al unei fiinţe umane. Observați cum vorbeşte inspiraţia despre aceasta. Cu referire la Hristos, Coloseni 2:9: ”Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.” Acesta face referire la întruchiparea lui Hristos. ”În El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.” Atunci când El a devenit întruchipat, nu s-a golit de divinitate. Nu, într-adevăr; El a fost plin de divinitate, trupeşte. Noi putem fi plini prin credinţă. ”Și credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” {Ev 11:1} Hristos a fost umplut trupeşte.

Din această cauză putem vedea câteodată sălaşul divinităţii. Au fost şapte exemple în experienţa lui Hristos, în care divinitatea a străfulgerat prin umanitate. {DA 590.4} Pentru că cortul uman a fost locuit, cum? Trupeşte. Haideţi să ne întoarcem la tip. Sanctuarul de pe Sinai, tipul lui Hristos întruchipat, precum am învăţat aseară. A fost construit pentru ca Domnul să o poată locui. ”Lăsaţi-i să-Mi facă un locaș sfânt, și Eu voi locui în mijlocul lor.” {Ex 25:8} Şi Dumnezeu chiar a locuit în acel cort. Şi prezenţa Sa locuibilă a fost demonstrată cum un fel de efluviu pe care l-a dezvoltat. Aşa că a fost cu atipicul. Aşa că a fost cu atipicul. El a locuit trupeşte.

Review and Herald, Iunie 15, 1905: ”El (Hristos), şi-a învăluit divinitatea cu arestarea umanităţii, însă El nu s-a despărţit de divinitatea Sa.” Este clar tuturor? El nu s-a despărţit de divinitatea Sa. Da, El a însuşit umanitatea, dar El totuşi a reţinut, ce? Divinitatea. Să continuăm… ”Un Mântuitor divin şi uman, El a venit să stea la capul rasei învinse, ca să-i împărtăşească experienţa din copilărie până la bărbăţie.” Iată, un alt interior preţios privitor la faptul că El nu a fost doar un om, ci Dumnezeu în totalitate. Comentariul Bibliei, volumul 5, pagina 1113: ”Fiul lui Maria a fost schimbat din natura umană în natura divină, în Fiul lui Dumnezeu? Nu; Cele două naturi au fost amestecate printr-o cale misterioasă, într-o singură persoană în omul Hristos Isus. În El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Când Hristos a fost răstignit, atunci cel care a murit a fost natura Sa umană. Divinitatea nu s-a scufundat, şi a murit. Acest lucru nu ar fi fost posibil.”

Dragi prieteni, când reflectăm faptul că acesta a fost nemărginita, eterna, atotputernica persoană divină din Dumnezeire, – care a ales să nască un copil mic şi fără ajutor, cu părinţi ţărani şi umani – este fără înţelegere. Acea bunăvoinţă, acel sacrificiu, acea consimţire de a se goli pe el însuşi, este o frumoasă descoperire a caracterului, a slăvii lui Dumnezeu. Şi amintiţi-vă, El spune ”dacă M-aţi văzut pe Mine, l-aţi văzut pe Tatăl.” {Ioan 14:9}

Youths Instructor, 21 nov 1895: ”Cu cât ne gândim mai mult la devenirea lui Hristos într-un copil aici pe pământ, cu atât pare mai minunat. Cum este posibil ca un copil neajutorat din ieslea din Betleem, să fie tot Fiul divin al lui Dumnezeu?” Uluitor, nu-i aşa? ”Cu toate că nu putem înţelege, putem crede că El care a făcut pământul, de dragul nostru a devenit un copil neputincios. Cu toate că e mai superior ca oricare din îngeri, cu toate că e măreţ precum Tatăl, pe tronul Raiului, El a devenit unul cu noi. În El, Dumnezeu şi omul au devenit unul, şi acesta este faptul în care ne găsim speranţa, în rasa noastră învinsă.”

Deci, în parte răspunsul la întrebarea noastră – ”Cum poate fi Hristos printr-un om strălucirea slăvii Tatălui Său?” – stă în faptul că El nu a fost doar un om, ci şi un Dumnezeu. Însă dragi prieteni, răspunsul la întrebarea noastră stă şi în faptul că El a fost unic, chiar şi ca om.

Acum, binecuvântaţi-vă sufletele, acum vom intra într-un teritoriu controversat; iar eu m-am luptat toată ziua, credeţi-mă. Apropo, eu pregătesc aceste materiale în timpul zilei, și m-am luptat cu decizia de a aborda sau nu această temă. Dar au fost nişte discuţii, şi în timp ce m-am rugat, Dumnezeu mi-a spus să dezbatem această problemă. Dragi prieteni, este absolut necesar să înţelegem corect umanitatea lui Isus Hristos precum şi faptul că El a fost divin. Nu cred că este cineva în această biserică, care să nu recunoască că Hristos a avut o natură divină. Însă există o diversitate semnificantă în biserica noastră mult iubită, privitor la natura umană a lui Isus Hristos; și aici apare controversa. Precum v-am menţionat cred că seara trecută, vreau să plâng când văd cât de necreștini putem fi… vorbind unul altuia despre natura lui Hristos. Doamne, ajută-ne… Şi există o divergenţă mare între noi. Acum, dacă acesta este o problemă lăturalnică, cu siguranţă aș ignora-o. Dar este o problemă lăturalnică când vorbeşti despre Isus Hristos? Este o problemă lăturalnică, dragi prieteni? De departe…

Isus Hristos este inima şi sufletul întregului plan de salvare. Ceea ce facem noi cu El, necesită întregul plan. Aţi înţeles? Ceea ce facem cu Hristos, necesită întregul plan. Din această cauză avem, chiar şi printre noi ca oameni, câteva neînţelegeri radicale şi diferite, chiar şi despre planul de salvare. Din cauză că avem păreri diferite, foarte diferite, privitoare la El – în cine găsim salvarea – Isus Hristos, în domeniul umanităţii sale… în acest domeniu al umanității sale. Acum, dragi prieteni să terminăm comentariile, lucraţi alături de mine vă rog. Eu nu ştiu ce idei preconcepute aveţi despre această situație, dar vă rog, aţi fi dispuşi să le punem de o parte?

Vedeţi, vom ajunge să fim pe un pământ sfânt aici. Vă amintiţi când era Moise pe Sinai, în pustiu cu turma de oi? El a văzut ce? Un tufiş în flăcări şi el a fost curios; și s-a apropiat să-l vadă, şi atunci Domnul i-a spus ”scoateţi încălțămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” {Ex 3:5} Vă daţi seamă că inspiraţia ne spune cu exactitate că ”tufişul în flăcări a fost un tip de al întruchipării lui Hristos.”? {DA 23.2} Un tip al întruchipării lui Hristos – un tufiş mic şi singuratic plin cu foc. Acum, nu era atât de ciudat că tufişul ardea. Moise a mai văzut tufişuri în flăcări şi înainte. Dar ce era absolut remarcabil, într-adevăr miraculos la acest tufiş? Era că nu a fost consumat. Şi acesta este atât de miraculos în întruchipare, că divinitatea locuitoare, şi slava nemărginită a divinităţii nu a consumat cortul uman în care a locuit. Vedeţi, ”slava Domnului e focul mistuitor al păcatului.” {Ev 12:29} Amin? Şi totuşi slava nemărginită a Domnului locuieşte în trupul uman. Şi totuşi trupul uman nu este consumat. Şi suntem pe cale de a contempla aceste mistere din toate misterele {6BC 1082.6} şi avem nevoie să, ce..? …să ne scoatem încălțările. Şi aceasta include să ne scoatem încălțările ideilor preconcepute, şi trebuie să fim umili şi docili în duhul nostru. {GC 599.1} Amin? Avem nevoie să permitem inspiraţiei să ne instruiască înţelegerea, nu invers. Auziţi ce încerc să vă previn? Este atât de uşor pentru noi de a veni cu ideile preconcepute, de a studia cuvântul lui Dumnezeu şi de a le constrânge în inspiraţie, și să facem ca inspiraţia să sprijine ideile noastre preconcepute. Putem s-o facem? Da, am putea. Şi dacă tăiaţi şi lipiţi cum trebuie şi culegând încălțările aşa cum trebuie putem primi inspiraţia pentru a sprijini absolut orice. Auziţi ce vă spun? Dragi prieteni, Domnul ne ajută să acceptăm sfatul, şi să respingem încălțările îndestulării personale, şi moralizarea noastră, şi ideile noastre preconcepute, şi să venim cu spiritul docil de a considera acest mister al misterelor. Sunteţi gata pentru acesta? Bun.

Romani 8:3. Acestă umanitate pe care Hristos și-a asumat-o, ce ne spune acest vers referitor la el? ”Căci – lucrul cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimițând, din pricina păcatului, pe Însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului” Acum vă rog să fiți atenți, dragi prieteni. Vă rog să fiți atenți că Pavel intenţionat şi foarte precis şi cu grijă foloseşte cuvântul ”asemănare”. Pavel nu spune că: ”Căci lucrul cu neputinţă Legii întrucât firea pământească o făcea fără putere, Dumnezeu trimeţând, din pricina păcatului,  pe însuşi Fiul Său într-o fire a păcatului.” El nu spune acest lucru. El nu spune că a trimis o fire simplă. El spune că a trimis în, ce…? ”Într-o fire asemănătoare cu a păcatului.” Este important că pune cuvântul ”asemănătoare” în frază? Da, şi apropo, este acelaşi cuvânt pe care l-am observat aici în Filipeni 2; când a venit ”făcându-se asemenea oamenilor.” Mă urmăriţi? ”Asemănare” este un cuvânt pe care-l foloseşti când este similitudine, dar există şi ce? Diferenţe. Când a venit ca un om, era doar un bărbat? Nu, era şi ce? Dumnezeu. Din această cauză se spune că El s-a făcut ”asemenea oamenilor”. Avea ”înfăţişarea” unui om, pentru că El era şi ce, în acelaşi timp? Dumnezeu. Acelaşi autor, acelaşi cuvânt foloseşte Pavel în acest verset atunci când spune că, El s-a făcut într-o ”fire asemănătoare cu a păcatului.” ”Asemănătoare” permite similarităţile, ne comunică că ele există, dar permite ce..? Diferenţele.

Dragi prieteni, este important pentru noi să luăm în vedere ce s-a întâmplat cu natura umană la cădere. Sunt două consecinţe de păcat pentru natura umană, pe care aş dori să le recunoaşteţi alături de mine – două. Pe primul am putea să îl descriem în următorul mod: Omul a devenit contaminat cu păcat. Omul a devenit, ce? …contaminat cu păcat. Acum, ce anume a pătat inima omului la cădere? Exact, egoismul. Vă amintiţi cum a fost definit de inspiraţie? Egoismul a preluat locul iubirii. {SC 17.1} Egoismul înseamnă păcat? Haideţi, cu mai mult curaj – egoismul înseamnă păcat? Absolut. Țineți minte: ”sub titlul egoismului urmează toate păcatele.” {4T 384.3} Egoismul este esenţa tuturor păcatelor. Egoismul este spiritul care cuprinde toate păcatele. Precum iubirea înseamnă supunere, aşa egoismul înseamnă nesupunere. Egoismul este Duhul Satanei, precum iubirea este Duhul lui Hristos. Iar atunci când egoismul a preluat locul iubirii în natura umană, atunci natura umană a devenit contaminată cu păcat. Sunteţi alături de mine? Contaminat cu păcat… contaminat prin păcat… și a produs o deranjare morală în existenţa omenirii, numită ”viciu.” {Mar 153.4} OK? Omul a fost contaminat cu păcat, şi el a devenit depravat. Toate aptitudinile care au fost exersate înainte de prăbuşire pentru a-l recompensa şi pentru a-l slăvi pe Dumnezeu, au fost guvernate de iubire. După prăbuşire au fost guvernate de egoism. Acum sunt exersate pentru a recompensa şi pentru a slăvi eul. Aici există o deranjare morală. El are o înclinare spre rău. {2MR 269.1}, înclinaţie pentru mulţumirea eului, şi pentru slăvirea eului. Acesta înseamnă să fie contaminat de păcat. OK? Acesta este una din consecienţele căderii.

Urmăriţi, mai este una… Ca și consecință a căderii, oamenii erau afectaţi de păcat. El era ce? …el era afectat de păcat. De exemplu, păcatul l-a împiedicat să ia din pomul vieții {Gen 3:22} Mă urmăriţi? …iar el nu mai avea acea dispoziţie minunată, până când energiile vieţii nu au fost reînnoite, și el a început să se deterioreze, şi a devenit expus la mortalitate. El însuşi nu este păcătos, ci aceasta este consecinţa păcatului. Acesta este slăbiciunea de caracter nevinovată, rezultatul păcatului. Nu este un păcat mortal, ci este consecinţa păcatului. Este imoral să fii depravat. Înţelegeţi ceea ce încerc să vă explic?

Contaminat de păcat, omul a devenit expus la imortalitate. Iar afectat de păcat omul a devenit expus la mortalitate. Este de ajutor?

Contaminat de păcat omul a devenit depravat. Afectat de păcat omul a devenit deteriorat.

În timp ce s-au contaminat toate funcţiile puterii, ele s-au încurcat. Deoarece au afectat toate puterile şi aptitudinile, s-a micşorat rezistenţa lor. Este de ajutor?

Vedeţi ceea ce încerc să vă explic? Aceasta o numim slăbiciune de caracter nevinovată, care este consecinţa păcatului; pe acestea le vom numi înclinaţii păcătoase, datorită păcatului în sine. Vă este clar?

Adam înainte de cădere nu era nici contaminat cu păcat, nici afectat de acesta. El nu a avut nici înclinaţii păcătoase nici slăbiciune de caracter nevinovată. El nu a avut nici o înclinaţie spre rău, și nu a fost predispus la decădere și mortalitate – la niciuna. După cădere le are pe amândouă. Mă urmăriţi? Le are pe amândouă.

Acum, al doilea Adam, Isus Hristos – ce este ceea ce El preia? Ce îl face pe El, precum spune Pavel… ”într-o fire asemănătoare cu a păcatului”? Ce este ceea ce preia El? El asumă deteriorarea valorii, însă nu şi depravarea. Sunteţi alături de mine? Vedeţi ceea ce încerc eu să vă explic? Hristos a luat o natură care a fost răutăcioasă. A fost ce? Răutăcioasă de 4.000 de ani. {DA 117.1} Acum, dimensiunea cea mai evidentă a fost statura Sa fizică. Era El peste 15 picioare de înalt, ca şi Adam? Inspiraţia ne oferă o informațiedestul de bună referitoare la înălţimea lui Adam. Aproximativ, el a fost înalt de 15 picioare. {1SP 24.2} Și apropo, dacă acesta ar fi bine proporţionat, atunci ar trebui să aibă o greutate de 2.500 de pounds. A fost un specimen minunat, dragi prieteni. Însă uitaţi-vă ce s-a întâmplat cu rasa umană după cădere. Puteţi vedea ce se întâmplă cu durata vieţii a rasei, mai ales după potop şi după ce carnea este introdusă în regim alimentar. {PC 1.3} Noi doar ne apăsăm. În secunda în care Adam vine, el este înalt de 15 picioare? Nu, este mai înalt cu un cap decât omul obișnuit, ne spune inspiraţia. {7BC 904.1} El cu siguranţă nu este atât de înalt precum Adam. De ce? Pentru că El şi-a asumat natura umană, a fost supus deteriorării de 4.000 de ani. Urmăriţi? Natura Sa trupească a fost deteriorată de 4.000 de ani. A putut aceasta să afecteze acel organ psihic, numit creierul? A putut? Da, bineînţeles. Din acest motiv, capacitatea Sa mentală este redusă. Şi atunci când reduci aptitudinile mentale… Care este ce mai înaltă funcţiune a aptitudinii mintale? Este natura spirituală, iar şi acesta este redus. Aşa că Hristos îşi asumă o ”fire asemănătoare cu cea a păcatului.” Şi alături de acesta el preia deteriorarea de cei 4.000 de ani. El este expus la mortalitate? Hristos este expus la mortalitate? Da, este. El e predispus la mortalitate. El are are toate slăbiciunile nevinovate.

Însă dragilor, este El expus la imortalitate? Are El vicii? are El egoism? Cu siguranţă, nu. El nu are. De ce este acesta atât de important? Dragi prieteni, dacă Hristos şi-ar fi asumat egoismul, care este păcat în sine, În consecinţă El ar fi avut păcat în El însuşi; și dacă El este totuşi păcătos în El însuşi, atunci El nu mai poate fi înlocuitorul nostru. Sunteţi alături de mine? El trebuie să fie absolut nevinovat pentru a putea fi agăţat pe cruce pentru păcatele tale, şi ale mele. Dacă în vreun mod ar fi păcătos, atunci pentru cine se află El pe cruce? Pentru cine se află pe cruce? Se află pentru El însuşi. Vă rog să înţelegeţi acest lucru. Comentariile Bibliei, volumul 5, pagina 1131. ”În luarea asupra lui a naturii omului decăzut,” O stare decăzută, o deteriorare de 4.000 de ani. ”În luarea asupra Lui a naturii omului decăzut, în acest păcat Hristos nu a făcut parte deloc. El a fost expus la neputinţă şi slăbiciune, de care este înconjurat omul, ”ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul Isaia, care zice: El a luat asupra lui neputinţele noastre, şi a purtat boalele noastre.” El a fost emoţionat de neputinţele noastre, şi a fost tentat din toate punctele de vedere ca şi noi. Totuşi El: ”nu a cunoscut nici un păcat” El a fost Mielul ”fără cusur şi fără pată”. Nu ar trebui să avem nelinişte cu privire la nevinovăţia impecabilă al naturii umane al lui Hristos.”

Este o afirmaţie destul de clară, nu-i aşa? ”Nu ar trebui să avem nelinişte cu privire la” ce, dragi prieteni? La nevinovăţia relativă? Nu, la ce? ”La nevinovăţia impecabilă” a caracterului uman al lui Hristos. Acesta este ceea ce ne spune ea? Nu, ”natura umană a lui Hristos.” Şi apropo, de ce nu ar trebui să fim neliniştiţi? Deoarece dacă avem neliniştiri, cu privire la nevinovăţia impecabilă al naturii umane al lui Hristos, nu avem nicio asigurare că avem un înlocuitor care ar avea o dreptate suficientă de a cunoaşte legea în favoarea noastră, sau care ar putea muri pentru păcatele noastre. Aşa că este important să ”nu fim neliniştiţi cu privire la nevinovăţia impecabilă al naturii umane al lui Hristos.”

Putem obţine o informație semnificativă despre natura umană al lui Hristos, ascultând ceea ce Îi spune Tatălui, chiar înainte de a deveni întruchipat, chiar înainte de a prelua acel trup care a fost pregătit pentru El. {Ev 10:5}Să trecem la Psalmii 40, pentru a asculta acea conversaţie. Şi sunt împuternicit să fac acest lucru, pentru că în Evrei capitolul 10 Pavel citează din acest pasaj; şi spune că acestea sunt Cuvintele Domnului chiar înainte de a presupune că acel corp a fost pregătit pentru El.  Puteţi face un studiu mai amănunțit pe acestă temă dacă doriţi. Psalmi 40:6-8. Ce îi spune Tatălui? ”Tu nu doreşti nici jertfă, nici dar de mâncare; ci mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere de tot, nici jertfă de ispăşire. Atunci am zis: Iată-mă că vin! – în sulul cărţii este scris despre mine” Unde vine El? Vine pe pământ, să-şi asume acel trup care a fost pregătit pentru El. Să fie un copilaş născut în iesle în Betleem. Şi ce Îi spune Tatălui? Versetul 8: ”Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Şi Legea Ta este în fundul inimii mele.” Când Hristos a devenit om, fraţii şi surorile mele, a cui lege era în inima Lui? Legea Domnului. Vă rog să înţelegeţi acest lucru. Legea Domnului era în inima Lui. Legea iubirii era legea care guverna inima umană, în întruchiparea lui Hristos.

Vedeţi, este confirmat dacă ne uităm la sanctuar, care este, amintiţi-vă; un tip de întruchipare de a lui Hristos. Ce fel de legi au fost scrise pe acea tablă de piatră? Care este legea egoismului? …precum este scris şi în sufletele noastre ca o moştenire naturală? Nu, era legea cui? Nu, era legea iubirii. Ascultaţi. Calea către Hristos, pagina 61: ”dacă iubirea lui Dumnezeu locuieşte în noi, atunci simţămintele, cugetele planurile şi acţiunile noastre, toate vor fi în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum este ea exprimată în preceptele legii Sale sfinte. Neprihănirea este definită de standardul legii sfinte a lui Dumnezeu, aşa cum este el exprimat în Cele Zece Porunci date pe Sinai. Domnul Hristos mărturisea despre Sine mai înainte ca să vină pe pământ: ”Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule, şi Legea Ta este în fundul inimii mele”.” Acesta este ceea ce am citit, Psalmi 40:8. Ascultaţi: ”Şi chiar înainte de a Se înălţa iarăşi la ceruri, El a declarat: “Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui”” {Ioan 15:10} Cu alte cuvinte întreaga perioadă de timp a vieţii umane, în întruchiparea lui Hristos, ce fel de lege era scrisă pe inima Lui? Dar la care lege era el în continuare supus? …legea Domnului, legea iubirii. De aceea, Isus Hristos a fost dezvăluirea desăvârşită al caracterului lui Dumnezeu de la începutul începuturilor. De aceea nu a fost niciodată nevoie de convertirea lui Isus Hristos. A fost nevoie de convertirea lui Hristos? A fost nevoit să meargă la picioarele crucii, precum noi toți și să strige, ”Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou și statornic!” {Ps 51:10}? A trebuit să procedeze astfel? Nu, a trebuit să se nască din nou? Nu, de ce? Pentru că la naşterea Sa el poseda Legea Domnului scrisă pe sufletul Său. Înţelegeţi? Vedeţi, nasterea Lui, vă rog să înţelegeţi, că a fost unică. El a fost ”primul născut,”{Ioan 1:14}, unicul născut. Cuvântul grec este ‘monognaze’ care înseamnă unicul Fiu al lui Dumnezeu.

Luca ne dă o informație asupra poziției Sale unice, în ceea ce privește conceperea și nașterea. Luca 1:35: ”Îngerul i-a răspuns:” Cu cine vorbeşte El? …cu Maria. ”Duhul Sfânt se va pogorî peste tine, şi puterea Celui Prea Înalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” Interesant. Cum este numit Isus la naştere? ”Sfântul.” Dragilor, se poate acest lucru despre o fiinţă? La naştere, haideţi se poate? Nu chiar. ”Noi suntem prin natură copiii mâniei.” {Ef 2:3} Ce mărturiseşte David despre noi toţi? ”Iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea.” {Ps 51:5} De ce suntem născuţi într-o stare de păcat? Pentru că suntem concepuţi dintr-o descendenţă păcătoasă.

Însă aici se află Unicul. El este conceput de către cine, oameni buni? Frați, surori, de către cine? …Spiritul Sfânt. Așadar, la naștere El e sfânt. Spiritul Sfânt nu poate concepe nimic altceva decât ceea ce e sfânt. El e sfânt deoarece e conceput din Spiritul Sfânt; și acea naștere și concepție unică îl fac un copil unic. De aceea Isus, până și crescând, nu a arătat purtare păcătoasă; până și la vârsta cunoașterii – până și înainte să știe diferența dintre bine și rău, să zicem. El a fost mereu o revelație perfectă a Tatălui… o revelație perfectă a Tatălui. Ascultați această remarcă uimitoare. Youth Instructor, 8 sept 1898: ” “Nimeni, uitându-se la chipul copilăresc, strălucind cu animație, nu putea spune că Hristos era la fel ca ceilalți copii. El a fost Dumnezeu în carne de om. {1 Tim 3:16} Când a fost îndemnat de tovarășii Săi să facă rău, divinitatea a trecut prin umanitate” – ca un copil despre care vorbim – ”… și El a refuzat hotărât. Într-o clipă, El a făcut distincția între bine și rău.” De ce? Pentru că legea lui Dumnezeu a fost scrisă pe inima Sa. În continuare: ”și a pus păcatul în lumina poruncilor lui Dumnezeu, ținând legea ca pe o oglindă care reflecta lumina asupra răului.” Remarcabil, nu-i așa?

Isus nu a fost la fel ca toți ceilalți copii. Acum, ce altă înțelegere primim din această conversație dintre Fiul lui Dumnezeu și Tatăl Său; chiar înainte de a deveni întrupat? El spune: ”Îmi place să fac voia Ta.” Eu, ce? ”… Îmi place să fac voia Ta.” Vedeți, vă rog să înțelegeți că voința umană a lui Isus Hristos – chiar de la începutul pelerinajului Său uman – a fost perfect supusă și în armonie cu voința lui Dumnezeu; și nu spun asta din proprie autoritate. De fapt, dragii mei prieteni, nu îndrăznesc să vă spun nimic din proprie autoritate. Ascultați. Semnele timpurilor, 29 octombrie 1894: ”El, Isus Hristos, a început viața,” El ce? ”El a început viața.” Când începi viața? Pauză aici.

Când începi viața? Wow, suntem într-un alt subiect controversat aici, nu-i așa? Ca și cum nu am avea deja destule pe cap. Ei bine, întreaga problemă a avortului ne-a făcut să ne certăm asupra momentului începerii vieții. Putem fi cu toții de acord cel puțin la naștere, nu? Începi viața cel puțin la naștere. Personal, cred că e înainte de asta… E la concepție.

Dar vă rog să rețineți ce ne spune inspirația. ”El a început viața, a trecut prin experiențele sale, și a încheiat recordul său cu o voință umană sfințită.” Dragii mei prieteni, voința este puterea de guvernare în natura omului – puterea de decizie, puterea de alegere. Se poate spune despre orice altă ființă umană care s-a născut vreodată pe fața pământului, de părinți căzuți? Începem viața cu o voință umană sfințită? Chiar așa? Nu! ”Umblarea după lucrurile firii pământești este vrășmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună.” {Rom 8:7} Asta e condiția în care ne-am născut cu toții. Într-o stare de rebeliune. Voința noastră este răzvrătită împotriva legii lui Dumnezeu. De ce? Pentru că este tiranizată de legea egoismului. De aceea avem dușmănie naturală împotriva lui Dumnezeu și a legii Sale.

Evident, Isus este oarecum diferit de noi toți, nu-i așa? Isus ”și-a început viața, a trecut prin experiențele sale și și-a încheiat misiunea cu o voință umană sfințită”. Dar ascultă următoarea propoziție; și aici vine provocarea, dragi prieteni. ”El a fost ispitit în toate punctele ca și noi, și totuși, pentru că Și-a păstrat voința predată și sfințită, El nu s-a aplecat niciodată în cea mai mică măsură spre a face rău sau spre manifestarea răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu.” Foarte interesant! Introspecție profundă aici. Vă rog să înțelegeți. Hristos și-a început viața cu o, ce? … o voință umană sfințită; și totuși, neavând nici o înclinație, nici măcar cea mai mică măsură față de rău, nevenind niciodată aproape de manifestarea răzvrătirii față de Dumnezeu; ce ni s-a spus că a experimentat? … Ispită. Nu numai ispita, dar ”El a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi.” Oh, aici e același cuvânt, folosit de același autor – de data asta în Evrei, cuvântul ”ca” Ca. Interesant… De trei ori Pavel folosește, ”ca” atunci când vorbește despre Hristos întrupat.

Prima dată spune că El este ”asemenea oamenilor.” {Fil 2:7}Următoarea dată spune că El este ”o fire asemănătoare cu a păcatului.” {Rom 8:3} Acum ne e zis că e ”ispitit în toate ca și noi.” {Ev 4:15}

Acum, acest cuvânt ”ca”, amintiți-vă, este unul pe care îl utilizați atunci când doriți să indicați că există similitudini; dar, de asemenea, doriți să lăsați loc pentru diferențe. Dragii mei prieteni, acum avem un material foarte, foarte interesant. Rezistați. Pregătim terenul pentru partea a doua; următorul nostru studiu în scurt timp. Evrei 4:15 este locul unde se găsește declarația pe care Pavel o face. ”Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi, dar fără păcat.” {Ev 4:15}

Acum, aici este provocarea noastră. Cum poate Fi Hristos ispitit în toate lucrurile așa suntem noi, dar fără păcat? Rețineți că Pavel nu zice că El nu a comis păcat; Asta nu e chiar… Da, e adevărat, nu a comis niciodată păcat. Dar Pavel spune, El nu a avut nici un păcat. El a fost fără păcat – capital S I N. Rădăcina păcatului, care este ceea ce? … Egoismul. Vezi tu, te rog să înțelegi că lipsa de păcat a lui Hristos este absolută. S-a terminat. Înțelege întreaga Sa ființă. Observați scriptura o scrie. 1 Petru 2:22 spune, ”El n-a făcut păcat” Isus ce a făcut? … El ”n-a făcut păcat.”Cu alte cuvinte, El este fără păcat în comportament, în cuvânt și act. Urmărești asta? În al doilea rând, în 2 Corinteni 5:21 se spune, ”El n-a cunoscut niciun păcat.” Despre ce vorbim? Caracter fără de păcat, în gândire și sentiment; și în al treilea rând, ce ni se spune cu privire la lipsa de păcat a lui Hristos? 1 Ioan 3:5: ”Și în El nu este păcat.” Acum, la ce nivel suntem? Fără păcat în natură. În tărâmul spiritului și dorinței Sale, El a fost ce? … Era fără păcat. Dragii mei prieteni, provocarea este totuși, cum este posibil ca El, fiind perfect fără păcat, să fi fost încă ispitit în toate ca și noi. Ne vom îndrepta atenția către răspunsul la această întrebare… după o scurtă pauză. Să ne ridicăm pentru rugăciune.

Tată Ceresc, îți mulțumesc pentru slava infinită pe care Isus a revelat-o, chiar dacă era un om. Și Tată, când vedem că El a fost imaginea expresă a Ta și strălucirea slavei Tale, ne bucurăm de acest fapt. Dar Tată, de asemenea, vrem să recunoaștem că, deși, El a fost infinit glorios și Fiul divin al lui Dumnezeu, El a fost încă înțelegător cu noi, și capabil să se identifice cu noi; și ne putem identifica cu El. ”Pentru că nu avem un Mare Preot care nu poate simpatiza cu slăbiciunile noastre,” ci Unul care ”a fost ispitit în toate ca și noi.” Ajută-ne să înțelegem cum e posibil acest lucru pe măsură ce continuăm în studiul nostru. Ne rugăm în numele lui Isus. Amin.

Dăca doriți puteți defila în jos şi citiți traducerea in timp ce vizionați videoul. Dăca intrerupeți studiul dumneavoastră şi doriți sa continuați de unde ați rămas, apasați CTRL-F (APPLE-F) şi scrieți câteva cuvinte pe care le-ați ascultat in momentul intreruperi. În acest fel puteți continua vizionarea exact de unde doriți dumneavoastra.

0

Your Cart