Formarea de caractere este cea mai importantă lucrare încredințată vreodată făpturilor omenești. În ora ce urmează, vom explora atât privilegiul cât și responsabilitatea noastră de a ne forma caracterele după cel al lui Hristos. Alăturați-vă nouă acum pentru acest timp puternic de schimbare personală, în timp ce pastorul Stephen Wallace ne duce ”Din slavă în slavă.”

Mă bucur să vă revăd în seara asta. Mulțumesc pentru angajamentul față de studiul Cuvântului lui Dumnezeu pe care prezența voastră îl manifestă. Apreciez profund privilegiul de a studia cu sârguință împreună cea mai importantă lucrare încredințată vreodată făpturilor omenești. Și care este, clasă? Formarea de caractere. Știți că am cerut ca prima declarație să fie memorată până la finalul cursului. Educație pagina 225; încercați să spuneți cu mine: ”Formarea de caractere este cea mai importantă lucrare încredințată vreodată făpturilor omenești; nu a fost niciodată mai importantă studierea lui cu sârguință, ca acum.” De ce atât de importantă acum? Pentru că regele vine în curând. Amin? Dar avem o treabă de făcut. Avem o Evanghelie de dus oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod; și avem propriile noastre vieți de pregătit. {Rev 14:6-7} M-ați auzit spunând înainte, și mă veți auzi spunând în continuare, realizarea cu succes a ambelor sarcini depinde de același lucru. Care este acesta? Formarea unui caracter asemănător lui Hristos. De ce? Pentru că nu putem fi martori eficienți pentru rege și nici cetățeni potriviți pentru împărăție, dacă nu avem un caracter asemănător lui Hristos, prieteni. Din moment ce regele vine în curând, insist ca studiul sârguincios de formare a caracterului nu a fost niciodată mai important decât acum; și despre asta este vorba în acest seminar.

Din textul nostru cheie, înțelegem că deși nu ne putem schimba din slavă în slavă – care este un alt mod de a spune de la o etapă de dezvoltare a caracterului la alta – pentru că termenul biblic pentru caracter este slavă; deși nu ne putem schimba din slavă în slavă, deși trebuie să fim schimbați chiar și prin Spiritul Domnului, avem un rol esențial de cooperare de jucat. Și ce-i asta? Trebuie să privim slava Domnului, pentru că suntem schimbați în asemănarea a ceea ce privim. {2 Cor 3:18} De aceea, dacă vrem să fim schimbați din slavă în slavă, trebuie să privim slava Domnului; și asta am făcut în ultimele noastre studii.

Am observat șapte locuri unde slava lui Dumnezeu… sau șapte moduri în care Dumnezeu ne-a revelat slava Sa, dar primul pe listă a fost Isus Hristos; și deși am notat doar în trecere, când i-am enumerat pe cei șapte, ne-am întors acum și ne concentrăm asupra slavei – caracterul lui Dumnezeu – așa a fost revelată în Isus Hristos. În această seară, vreau, încă o dată – prin harul lui Dumnezeu și prin ajutorul și puterea Duhului Sfânt – să ne îndreptăm inimile și mințile pentru a privi altruismul infinit de frumos al caracterului lui Hristos. Altruismul infinit de glorios al caracterului lui Hristos.

Vedeți dragilor, că, în esență, caracterul lui Dumnezeu cuprinde: dragostea altruistă, sacrificiu de sine.

El dă de La Sine pentru alții, și ceea ce a cauzat păcatul-problemă a fost rasa umană crezând minciunile diavolului cu privire la caracterul lui Dumnezeu. Diavolul ne-a convins că Dumnezeu a fost egoist. Vezi tu, Satana i-a atribuit lui Dumnezeu propriul său caracter, propriile sale caracteristici, propriile sale atribute; și în măsura în care am crezut aceste minciuni, am fost înstrăinați de Dumnezeu și am devenit răzvrătiți față de El. Pentru ca Dumnezeu să ne câștige înapoi la El, și să ne elibereze de răzvrătirea noastră, și să ne atragă înapoi în armonie cu El, El trebuie să ne dezvăluie adevărul cu privire la caracterul Său – să discrediteze, să infirme minciunile diavolului. Aceasta, după cum am observat, a făcut parte din misiunea dublă a lui Isus Hristos pe planeta Pământ.

Hristos a fost trimis de Tatăl să-Și dezvăluie slava Lui omului și a fost trimis să-și restaureze slava Lui în om.

Restaurarea depindea de revelație, nu-i așa? … și cea mai importantă calitate sau caracteristică a lui Dumnezeu pe care Hristos trebuie să o dezvăluie – pentru a ne elibera de înstrăinarea și răzvrătirea noastră – este dragostea altruistă a lui Dumnezeu… dragostea altruistă a lui Dumnezeu. De aceea, dragilor, vreau să ne concentrăm asupra revelației infinit de glorioase a acelui altruism pe care îl vedem, mai ales la sfârșitul vieții lui Isus Hristos. Toată viața lui, atenție, a fost o revelație frumoasă a iubirii altruiste a lui Dumnezeu. Dar acea revelație frumoasă a atins punctul culminant infinit de glorios în orele de încheiere ale vieții Sale muritoare pe planeta Pământ.

Acesta este un studiu spiritual profund, și lucrurile spirituale sunt discernate spiritual. {1 Cor 2:13-14} Prin urmare, ce trebuie să facem înainte de a continua? Trebuie să invităm personal Spiritul lui Dumnezeu în inimile noastre; și binecuvântați-vă inimile, vă îndemn la rugăciuni. Am nevoie de rugăciune în seara asta. Mă rog ca Duhul Sfânt să-mi dea putere să-L slăvesc pe Isus; și eu pretind promisiunea Lui: ”După ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii” {Ioan 12:32} Vă rugați ca Domnul să folosească acest biet vas de pământ pentru a-L înălța pe Hristos în frumusețea Sa, pentru ca noi toți să fim atrași de El? … și v-ați ruga în numele vostru să aveți o inimă receptivă pe care Duhul Sfânt să o poată impresiona cu dragostea lui Hristos și să o atragă în Hristos, mai aproape decât ați fost vreodată atrași vreodată? Vrei să te rogi și pentru asta? Să petrecem câteva momente în genunchi în rugăciune.

Tată Ceresc, în numele lui Isus Hristos, Domnul neprihănirea noastră, am venit… Vin cu încredere în prezența Ta, încrezător datorită demnității Mielului care a fost ucis; încrezător pentru că știu că Tu, prin har, mă vezi nu așa cum sunt în mine, ci așa cum sunt în El. Spălat cu sângele Său și îmbrăcat cu lâna Sa imaculată, eu sunt acceptat în Preaiubit. Mă bucur de accesul care este al meu în prezența Ta în și prin mijlocitor, Domnul, neprihănirea mea. Părinte Dumnezeu, am venit să cer încă o dată revărsarea Duhului Tău Sfânt asupra noastră în seara asta. Eu, mai presus de toate, am nevoie de puterea Duhului Sfânt. Te rog Doamne, folosește-mă chiar dacă sunt un vas de lut. Folosește-mă: corp, minte și spirit – și lasă-mă să spun adevărul, adevărul așa cum este în Isus. Dă-mi gânduri mai bune, cuvinte mai bune decât ale mele. Permiteți-mi să-L ridic pe Isus și să îi pretind promisiunea: ”Eu, dacă voi fi înălțat, voi atrage totul către Mine.” … și Tată, orice ai putea spune prin acest vas de lut, fie ca el să găsească inimi și minți receptive; și fie ca fiecare frate și soră de aici să fie atrași mai aproape de Isus pentru că au văzut dragostea Sa. Fie ca noi toți, pentru că am văzut dragostea Sa, să fim schimbați în asemănarea a ceea ce vedem, de asemenea, chiar și prin Spiritul Domnului, Tată. Așa că, te rog, prin Spiritul Tău, arată-ne și instaurează din nou slava în noi. Aceasta este rugăciunea noastră în numele lui Isus. Amin.

V-aș invita să vă întoarceți la pagina 21 în materialul nostru. Suntem la lecția 10 intitulată: ”Te-am proslăvit”.Această frază este luată din Rugăciunea Domnului. Acum, când spun Rugăciunea Domnului, voi toți gândiți-vă imediat: ”Tatăl nostru, care locuiești în Ceruri, sfințească-se numele Tău.” {Mat 6:9} Corect? Am vești pentru tine, asta nu e Rugăciunea Domnului. Asta e rugăciunea noastră. Domnul ne-a învățat să ne rugăm așa, dar aceasta este rugăciunea noastră. Nu s-a rugat acea rugăciune. De unde știm asta? ”și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri.” {Mat 6:12} A trebuit vreodată să se roage Hristos astfel? nu! Nu, nu, nu, nu. Evident, asta nu e rugăciunea Lui. Care este Rugăciunea Domnului? Ioan 17 este Rugăciunea Domnului. E o rugăciune frumoasă, dragilor! Mi-ar plăcea să avem mai mult timp să o citim.

Apropo, inspirația ne spune că ar trebui să-l imprimăm pe Ioan 17 în memorie. {8T 80.1, 239.2} Lucrez la asta… Nu am făcut-o încă, dar lucrez la acest lucru.

Rugăciune frumoasă, înfocată; și tot adevărul care este înfășurat în fiecare verset este pur și simplu minunat. Dar hai să trecem la miez. Capitolul 17, versetul 4. Observați ce îi spune Domnului cu privire la misiunea Sa de a dezvălui omului slava lui Dumnezeu. Ce poate spune El fără calificare? Misiune îndeplinită. Amin? Ascultați felul în care spune El: ”Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” Ce l-a trimis Tatăl pe Fiul să facă? Să dezvăluie slava Sa omului; și aici, în jos, spre încheierea slujirii Sale pământești, ce poate să-I spună Tatălui fără calificare? Am făcut-o! Te-am proslăvit. Vă rog să observați că El nu trebuie să spună: ”Am dat ce-I mai bun din mine, Tată; am scăpat mingea de câteva ori și îmi pare rău, am ratat pe ici pe colo.” Nu, nimic din toate astea. El spune: ”Te-am proslăvit pe pământ.” Am făcut-o!

Apropo, ce înseamnă să-L slăvim pe Dumnezeu? Înseamnă să-I dezvăluim caracterul. Amin? Înseamnă să-I dezvăluim caracterul. Cum? Cum ar putea El să spună așa ceva? ”Te-am proslăvit,” fără calificare? Pentru că El a spus, de asemenea, fără calificare, în Ioan 8:29, ”totdeauna fac ce-I este plăcut.”… și în Ioan 15:10, ”Eu am păzit poruncile Tatălui Meu și rămân în dragostea Lui.”

Vezi tu, frate, soră, viața lui Hristos a fost o revelație perfectă a slavei, a caracterul lui Dumnezeu, tocmai pentru că viața lui Hristos a fost o viață de supunere perfectă față de legea lui Dumnezeu; care este transcrierea caracterului Său. {COL 305.3} Îți amintești asta? Legea lui Dumnezeu este transcrierea, sau versiunea scrisă, a caracterului Său. Legea lui Dumnezeu definește dragostea în termeni de relații; și viața lui Hristos a fost o viață de ascultare deplină. ”Am ținut poruncile Tatălui Meu.” Tocmai pentru că viața Sa a fost o viață de supunere perfectă față de lege, pentru că El a făcut întotdeauna acele lucruri care l-au mulțumit pe Tatăl, viața Sa a fost o revelație perfectă a caracterului lui Dumnezeu, slava lui Dumnezeu.

Observați cum inspirația pune acel adevăr în Semnele Timpurilor, 2 ianuarie 1896: ”Fiecare pas pe care Hristos l-a făcut de la iesle la Calvar,” Pauză. Despre ce vorbim? Ce s-a întâmplat în iesle? S-a născut. Ce s-a întâmplat la Calvar? A murit. Deci, vorbim despre ce? Întreaga durată a vieții Sale. ”Fiecare pas pe care Hristos l-a făcut de la iesle la Calvar și-a stabilit caracterul ca Fiind Unul” – a fost doar unul – ”ca Cel care ar putea spune fără nici o calificare: ”Am ținut poruncile Tatălui Meu și am rămas în dragostea Sa.” Ce idei înălțate despre legea lui Dumnezeu obținem în timp ce îl vedem pe Isus împlinind fiecare precept și reprezentând caracterul lui Dumnezeu înaintea lumii! Prin împlinirea legii, Hristos l-a făcut cunoscut lumii pe Tatăl.” Vedem clar adevărul?

Mărturii speciale despre educație, pagina 231, din nou: ”Caracterul Său, al lui Hristos, a fost o viață de supunere față de toate poruncile lui Dumnezeu și urma să fie o mostră pentru toți oamenii de pe pământ. Viața lui a fost viața legii în umanitate.” Tocmai de aceea El ar putea spune: ”Dacă m-ai văzut, l-ai văzut pe Tatăl.” El și-a îndeplinit astfel misiunea de a dezvălui oamenilor slava lui Dumnezeu. Îți amintești misiunea aia? Am notat-o în 2 Corinteni 4:6. Tatăl L-a trimis ”să facă să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.” {2 Cor 4:6}

Semnele Timpului, 4 aprilie 1895: ”Scopul misiunii lui Hristos în lume a fost de a-L dezvălui Tatăl.” Acum, dragilor, acest lucru nu poate fi apreciat așa cum ar trebui dacă nu înțelegem contextul în care Hristos a fost trimis pe planeta Pământ; și acest context este marea controversă dintre Dumnezeu și Satana – între Hristos și Satana. Așa cum am menționat mai devreme, Satana a mințit cu privire la caracterul lui Dumnezeu; și aceste minciuni au lansat rebeliunea rasei umane. Pe măsură ce rasa umană a crezut aceste minciuni, ei s-au înstrăinat de Dumnezeu și au devenit rebeli. Deci, acum este imperativ să recâștigăm rasa înstrăinată, într-o uniune armonioasă cu El Însuși. Acum este imperativ ca El să dezvăluie adevărul cu privire la caracterul Său – absolut esențial. Adevărul care este cel mai important în dezvăluirea rasei umane este altruismul Său, pentru că minciuna pe care Satana a impregnat în primul rând în mintea rasei umane, este că Dumnezeu este egoist. Deci, pentru a rupe această putere înșelătoare, avem nevoie să cunoaștem adevărul; și ce a spus Isus? ”Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.” {Ioan 8:32} Vezi tu, atâta timp cât credem minciunile diavolului, suntem în robie pentru păcat. Dar când vedem adevărul, puterea lui este ruptă și suntem eliberați de răzvrătirea noastră; și suntem câștigați înapoi la ascultarea motivată de iubire și armonie cu Dumnezeul despre care știm că este iubire.

Acum, observați cum vorbește inspirația despre asta. Semnele timpurilor, 16 mai 1900: ”În viața și lecțiile Sale, Hristos a dat o exemplificare perfectă a slujirii altruiste care își are originea în Dumnezeu. Dumnezeu nu trăiește pentru El Însuși. Creând lumea și având toate lucrurile, El slujeste în mod constant altora. Satana l-a denaturat pe Dumnezeu lumii, așa cum a făcut cu Adam și Eva. Egoismul își are originea în Satana și, în măsura în care I se îngăduie, sunt prețuite atributele lui Satana; dar Satana l-a însărcinat pe Dumnezeu cu aceste atribute”, Satana l-a acuzat pe Dumnezeu că e egoist. ”Și credința în principiile sale a fost din ce în ce mai răspândită. De Fiul lui Dumnezeu, aceste principii trebuie să fie demonstrate ca fiind false, iar caracterul lui Dumnezeu s-a dovedit a fi unul de dragoste. Prin El, Tatăl trebuie să fie reprezentat pe bună dreptate. Dumnezeu și-a dedicat lui Hristos idealul Său și L-a trimis în lume, investit cu divinitatea, dar purtând umanitatea.” Vezi tu, misiunea lui Isus Hristos este de a dezvălui altruismul, negarea de sine, iubirea de sacrificiu de sine a lui Dumnezeu, că puterea păcatului ar putea fi ruptă și că omul ar putea fi eliberat. Review and Herald, 11 septembrie 1894; o altă perspectivă: ”Hristos a făcut toate eforturile pentru a îndepărta declarațiile false ale lui Satana, pentru ca încrederea omului în dragostea lui Dumnezeu să poată fi restaurată.”

Acum, dragii mei prieteni, vreau să vă gândiți cu mine cât de frumos a reușit Hristos să facă asta. În timp ce privim dragostea altruistă a lui Isus Hristos în această seară, în special în scenele de încheiere ale vieții Sale, vreau să țineți mereu minte cuvintele Sale: ”Dacă M-ați văzut pe Mine, l-ați văzut pe Tatăl.” {Ioan 14:9} Vă rugăm să nu uitați faptul că ceea ce vedem revelat în Isus Hristos este într-adevăr o revelație a Tatălui. Amin? Vezi tu, uneori tindem să credem că Hristos este cel care ne iubește, și El încearcă să-L convingă pe Tatăl să ne iubească. Dar dragii mei prieteni, nu există absolut nici o diferență între Hristos și Tatăl. Vezi Unu, l-ai văzut pe Celălalt. Deci, vă rog să înțelegeți că revelația frumoasă pe care o privim în Isus Hristos este într-adevăr revelația Tatălui.

Dar, aici este problema… iată problema: Satana știe foarte bine că Hristos este o revelație perfectă a Tatălui; și, din moment ce el nu a fost capabil să-L împiedice pe Hristos să-L reprezinte pe Tatăl, el ne-a făcut să înțelegem greșit caracterul lui Hristos. Încearcă să denatureze caracterul lui Hristos, astfel încât să nu mai poată reprezenta caracterul lui Dumnezeu. Frații mei, surorile mele, lucrul înfricoșător este că a reușit remarcabil să facă asta, chiar și printre oamenii lui Dumnezeu. Ascultați această declarație. Solii alese, volumul 1, pagina 355: ”Înțelegerea poporului lui Dumnezeu a fost orbită, pentru că Satana a denaturat caracterul lui Dumnezeu. Domnul nostru bun și milostiv a fost prezentat înaintea poporului îmbrăcat în atributele lui Satana.” Pauză. Vezi tu, Satana a început prin a-I atribui lui Dumnezeu caracteristicile sale, și apoi când Hristos a venit să spună adevărul cu privire la caracterul lui Dumnezeu; el este acum ocupat atribuindu-i lui Hristos caracteristicile sale. Citind în continuare: ”Domnul nostru bun și milostiv a fost prezentat înaintea poporului îmbrăcat în atributele lui Satana, iar bărbații și femeile care au căutat adevărul l-au privit atât de mult timp pe Dumnezeu într-o lumină falsă încât este dificil să risipească norul care ascunde slava Sa din punctul lor de vedere. Mulți au trăit într-o atmosferă de îndoială și li se pare aproape imposibil să pună stăpânire pe speranța stabilită înaintea lor în Evanghelia lui Hristos…”

Dragilor, aici este ceea ce ne împiedică să intrăm cu adevărat într-o relație care să ne schimbe viața cu Salvatorul nostru. Satana a reușit să denatureze înțelegerea noastră despre dragostea Salvatorului nostru; și în măsura în care el a reușit să facă acest lucru, noi suntem încă înstrăinați de El. Suntem încă reticenți și ezitanți să venim pe deplin sub domnia Sa benignă și binevoitoare a iubirii. Mă urmăriți? Auziți ce vreau să spun?

Atunci este imperativ să înțelegem clar dragostea lui Isus Hristos înainte să ajungem pe deplin supus autorității lui Isus Hristos. Asta e imperativ.

Vezi tu, lasă-mă să împărtășesc un concept foarte important. Au fost trei pași prin care Satana a dus rasa umană într-o stare de răzvrătire; și mi-ar plăcea să dezvolt asta, dar nu avem timp. Lasă-mă să spun cei trei pași. Dar dacă doriți să vă uitați atent la conversația dintre șarpe și femeia din Grădina Edenului – la pomul cunoașterii binelui și răului – veți vedea acești trei pași. O să-i vedeți.

Pasul numărul 1: Ne-a făcut să nu avem încredere în dragostea lui Dumnezeu.

Pasul numărul 2: El ne-a făcut să nu credem Cuvântul lui Dumnezeu.

Pasul numărul 3: El ne-a făcut să respingem autoritatea lui Dumnezeu. {Ed 25.2}

V-ați prins? Care au fost cei trei pași? Numărul 1: Neîncredere în dragostea lui Dumnezeu. Numărul 2: nu credem Cuvântul lui Dumnezeu. Numărul 3, respingem autoritatea lui Dumnezeu. Vă rog să știți că doar acești trei pași și în această ordine ar fi putut reuși să ducă la căderea rasei umane. Înțelegeți? El nu ar fi putut reuși spunându-i chiar de la început, ”Mănâncă din acest fruct interzis.” Nu, acesta ar fi fost pasul trei. Nu ar fi reușit prin a-I spune din prima ”Nu vei muri”. ”Dumnezeu te minte, nu vei muri.” Ce a trebuit să facă prima dată? El a trebuit să smulgă temelia încrederii în dragostea lui Dumnezeu. Auzi ce-ți spun? … și odată ce a făcut-o să se îndoiască, să nu aibă încredere în dragostea lui Dumnezeu, atunci următorul pas, să nu creadă Cuvântul lui Dumnezeu: ”Da, este posibil ca Dumnezeu să nu-mi spună adevărul. La urma urmei, dacă El nu mă iubește, poate că mă minte.” Mă urmăriți? Mă auziți? … și apoi, odată ce a făcut-o să facă pasul doi; e vreo problemă s-o îndemne să facă pasul trei? Respinge autoritatea lui Dumnezeu. Nu.

Acum, urmăriți îndeaproape! Care este singura cale prin care rasa umană va fi scoasă din răzvrătire și înapoi în armonie cu Dumnezeu? Prin urmarea acestor trei etape, dar invers.

Numărul 1: Trebuie să ajungem la ce? … să avem încredere în dragostea lui Dumnezeu. Amin?

Numărul 2: Trebuie să ajungem la ce? … să credem cuvântul lui Dumnezeu.

Și numărul 3: atunci, vom face ce? … acceptăm autoritatea lui Dumnezeu.

Are sens? Dar vedeți, prieteni, nu putem ajunge să acceptăm autoritatea lui Dumnezeu până când nu credem în Cuvântul Său; și nu vom crede cu adevărat Cuvântul Său, până când nu vom ce? … avea încredere în dragostea Lui. E clar? Deci, pentru a ne aduce înapoi într-o supunere dispusă la autoritatea lui Dumnezeu, este revelația de auto negare, auto-sacrificiu, iubirea altruistă a lui Dumnezeu pentru noi. Asta trebuie să facă Isus Hristos dacă vrea să ne recâștige supunerea motivată de dragoste față de Dumnezeu.

Apropo, asta e singura supunere de care Dumnezeu este mulțumit. Amin? Ce fel de supunere? Supunere motivată de dragoste. Asta e singura supunere care există. După cum spune Biblia: ”Dragostea este împlinirea Legii.” {Rom 13:10} Orice altă supunere nu este cu adevărat supunere, este doar ipocrizie. E doar o farsă, doar o farsă dacă nu e motivată de dragoste. Deci, cum se face că putem fi aduși în această supunere motivată de dragoste față de Tatăl? Prin a vedea dragostea Sa așa cum a fost revelată în Fiul, mai ales în orele de încheiere a vieții Sale pe planeta pământ. Dragilor, înțelegeți mai bine în acest context, de ce Pavel a spus în 1 Corinteni 2:2: ”n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit.” Vezi tu, Pavel știa că singurul lucru care avea puterea de a rupe tirania păcatului, a sinelui și a satanei pe inima omului era revelația iubirii lui Dumnezeu în Hristos și a Lui răstignit. E singurul lucru care are puterea s-o facă.

Acum, în acest context, să ne întoarcem la Rugăciunea Domnului, Ioan 17. În versetul 4, după cum am menționat, El spune: ”Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” Și apoi, observați ce spune El în următorul verset: ”Și acum, Tată, proslăvește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.” O cerere remarcabilă. Gândiți-vă la ceea ce El îi cere Tatălui să-I permită să facă. El dorește ca Tatăl să-L slăvească împreună cu El însuși cu slava pe care a avut-o cu Tatăl înainte să existe lumea. Acum, ce slavă A avut El cu Tatăl înainte să existe lumea? Slavă infinită, slavă infinită. Asta a fost înainte ca El să devină om și să așeze slava pe umanitate. El cere, cu alte cuvinte, lui Dumnezeu Tatăl, să-I permită să adauge ultimele retușuri infinit de glorioase, la revelația caracterului Său pe care El a ajuns să o facă prin șederea Sa umană pe planeta pământ.

De la bun început, înțelegeți că Hristos a revelat perfect slava lui Dumnezeu, chiar și ca un prunc în ieslea din Betleem. El a fost o revelație perfectă a slavei Tatălui. Apropo, înțelepții, cu discernământ spiritual, au văzut acea slavă, nu-i așa? Nu s-au uitat doar la un copil uman. Discernământul spiritual pe care l-au avut, le-a permis să vadă aura, Shekinah care radia de la acel copil; ”și s-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat;” {Mat 2:11} Apropo, înțelepții încă se pun pe genunchi și-L venerează. Amin?

Dar acea revelație perfectă a slavei lui Dumnezeu nu a fost statică, a fost dinamică. Perfecțiunea este dinamică; și în perfecțiune, Hristos a crescut din slavă în slavă. Scriptura spune că ”Isus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.” {Luca 2:52}; și acea revelație glorioasă a devenit din ce în ce mai glorioasă. Amin? Perfect în fiecare etapă, dar crescând în plinătatea sa până când în cele din urmă El este aici, rugându-se chiar înainte de sfârșitul vieții Sale. El îi cere lui Dumnezeu să-L ajute să adauge ultimele retușuri infinit de glorioase pe acel portret al caracterului lui Dumnezeu pe care l-a pictat întreaga Sa viață. Asta îi cere Tatălui să facă. Îi ascultă Tatăl rugăciunea? Da, dragilor.

Dar, vă rog să știți, că Hristos este pe deplin conștient că dacă El va dezvălui glorios ultimele retușuri pe revelație, El trebuie să fie dispus și capabil să facă un sacrificiu infinit din cauza dragostei Sale pentru noi. Auzi ce vreau să spun? … și acel sacrificiu infinit va necesita suferință infinită. Vedeți dragilor, este foarte interesant, și vom nota acest lucru mai târziu în seminarul nostru: pe parcursul Scripturii există o legătură consistentă între suferință și slavă. Ai auzit ce am spus? Există o legătură consistentă între ce? … suferință și glorie. Cu cât suferința este mai mare, cu atât slava este mai mare. {CC 278,5} Cu cât suferința este mai mare din cauza sacrificiului de sine, cu atât gloria este mai mare… legătură directă tot timpul. Acesta este motivul pentru care, dacă Hristos va fi capabil să dezvăluie slava infinită a Tatălui, El trebuie să fie dispus să sufere, cât de mult? … infinit; și aceasta este ceea ce El îl roagă pe Tatăl să-I permită să facă. Pentru că, vezi tu, El așteaptă cu nerăbdare ce eveniment?

Ghetsimani, apoi teribilul proces și în cele din urmă Calvarul.

El se află chiar la finalul vieții Sale. El știe că umanitatea Sa va trebui să aibă putere supranaturală, divină pentru a merge până la capăt; și să facă acel sacrificiu infinit și să experimenteze acea suferință infinită, pentru ca El să poată dezvălui caracterul infinit glorios al iubirii lui Dumnezeu. Imediat după ce rugăciunea se închide, în capitolul următor, ce citim? Ioan 18:1: ”După ce a rostit aceste vorbe,” și asta cu referire la rugăciunea din Ioan 17, ce a făcut? ”Isus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Lui.”Ce grădină, dragilor? Aceasta a fost Grădina Ghetsimani. Și oh, frați, surori, revelația slavei pe care o vedem în Hristos în timp ce El agonizează în rugăciune, transpirând picături de sânge în acea grădină, este absolut, infinit de glorioasă. Vreau să ne gândim la asta împreună.

Care este rugăciunea pe care El o rostește de trei ori? Matei 26:42, ”Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta!” Despre ce pahar e vorba? Ai citit despre asta în Apocalipsa. Este cupa mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui {Apoc 14:10}; și care este mânia lui Dumnezeu? Mânia lui Dumnezeu este dreptatea Sa în acțiune. Care este dreptatea lui Dumnezeu? Dreptatea lui Dumnezeu este asigurarea că ce seamănă omul, aceea va și secera. {Gal 6:7} Este promisiunea lui Dumnezeu că El va onora alegerea noastră. Acum, Dumnezeu, din fericire, nu ne-a predat imediat consecințelor alegerii noastre. Amin? Pentru că El speră că vom cere iertare și vom fugi la Hristos, astfel încât să nu fim nevoiți să ne asumăm consecințele alegerii noastre, ci îi vom permite lui Hristos să le ia pentru noi. Amin?

Acum, dragilor, păcatele noastre trebuie pedepsite. Dreptatea lui Dumnezeu o cere… Dreptatea lui Dumnezeu o cere. Vezi tu, dacă Dumnezeu trece cu vederea păcatele noastre, atunci într-un sens foarte real; nu a reușit să onoreze alegerea noastră, nu-i așa? … și cine crezi că s-ar ridica în fața întregului univers și ar spune: ”Ți-am spus eu? Suntem roboți; Nu avem liberul arbitru. Omul a ales să păcătuiască și Dumnezeu nici măcar nu-l lasă să-și asume consecințele.” Dar prieteni, vă rog să știți că nu trebuie să ne asumăm consecințele. Nu trebuie să bem paharul mâniei. De ce? Pentru că Isus Hristos a băut-o pentru noi pe cruce. Amin? Dar pentru asta se chinuie El în Ghetsimani. El se uită la acea cupă a mâniei și îi tremură în mână. ”Nu sunt sigur că pot face asta, Tată.” Dar te întreb, e o voință rebelă cea cu care se luptă? Nu, dragii mei prieteni. De ce se luptă să ia această decizie? Pentru a merge până la capăt cu ea? Pentru că va necesita separarea de Tatăl; și va cere ca El să fie făcut păcat {2 Cor 5:21}; și natura Sa sfântă este atât de respinsă de păcat, încât perspectiva de a fi socotit păcătos și de a fi separat de Tatăl, este copleșitoare pentru El. Și nu crede că El o poate face. Acestea sunt legături infinite și eterne de dragoste pe care păcatele noastre sunt pe cale să le rupă. Întreaga lui ființă tremură la perspectiva, și el strigă, ”Tată, dacă această cupă poate trece de la Mine, dacă există vreun fel … Dar dacă nu există, o voi bea. O să-l beau.” {Mat 26:42}

Iubim un astfel de Domn, prieteni. Iubim un astfel de Domn…

Știi, vreau să citesc pentru tine în seara asta unul dintre cele mai prețioase pasaje din cartea inspirată despre viața lui Hristos, Hristos Lumina Lumii. Iubesc această carte din toată inima mea… Iubesc cartea asta. Am citit-o de atâtea ori, și de fiecare dată când o citesc, simt că e o carte nouă. De fiecare dată când ajung la sfârșit, sunt mereu condus înapoi în față, și o citesc din nou. O recomand, mai ales aceste ultime capitole. Vreau să citesc capitolul care vorbește despre Ghetsimani. Lasă-mă s-o fac. Este un citat mai lung decât citim de obicei, dar nu există nici o modalitate mai bună prin care am putea sublinia prin ceea ce Isus a trecut în Grădina Ghetsimani decât citirea acestuia. Începe la pagina 686, și există fragmente de la pagina 690, dacă doriți să adăugați la referință acolo. Hristos Lumina Lumii, de la 686 la 690.

Ascultă, și lasă Spiritul să-ți vorbească inima. Fie ca Spiritul să vă deschidă ochii și să privim slava, să privim altruismul, să privim negarea de sine, sacrificiul de sine al iubirii lui Hristos. Amintiți-vă, dacă l-ați văzut pe Isus, ați văzut pe Tatăl. Citez: ”Avea simțământul că, datorită păcatului, fusese despărțit de Tatăl Său. Prăpastia aceasta era atât de mare, atât de întunecată și atât de adâncă, încât spiritul Său a început să tremure în fața ei. În această agonie a sufletului său, El nu trebuia să Se folosească de puterea Sa divină pentru a scăpa.” Dar să știți că ar fi putut. În continuare: ”Ca om, El trebuia să sufere urmările păcatului omului. Ca om, El trebuia să îndure mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului. Domnul Hristos Se afla acum într-o situație cu totul diferită de cele în care S-a aflat vreodată. Suferința Sa putea să fie cel mai bine descrisă de cuvintele profetului care spunea: „Scoală-te, sabie, asupra păstorului Meu, și asupra omului care îmi este tovarăș, zice Domnul oștirilor” (Zah. 13,7). Ca înlocuitor și garant pentru omul păcătos, Domnul Hristos a suferit pedeapsa divină. El a văzut ce înseamnă dreptatea. Până acum fusese Mijlocitor pentru alții; acum însă, dorea foarte mult să aibă pe cineva care să mijlocească pentru El.

Când Domnul Hristos a simțit că unitatea Sa cu Tatăl a fost întreruptă,

S-a temut ca nu cumva, în natura Sa omenească, să nu poată fi în stare să suporte conflictul care-I stătea în față, cu puterile întunericului… Priviți-L cântărind prețul ce trebuia plătit pentru mântuirea celor păcătoși. În agonia Sa, El Se prindea de pământul rece ca și când ar fi vrut să împiedice îndepărtarea de Tatăl Său. De pe buzele Sale palide veni strigătul amar: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta.” Dar chiar și în aceste împrejurări, El a adăugat: „Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești tu” Teribilă era ispita de a lăsa neamul omenesc să poarte consecințele vinei sale, în timp ce El să stea nevinovat înaintea lui Dumnezeu. Momentul teribil sosise – momentul care avea să hotărască destinul lumii. Soarta neamului omenesc atârna în balanță. Domnul Hristos ar fi putut refuza să bea paharul ce se cuvenea omului vinovat. Nu era încă prea târziu pentru acest lucru. El ar fi putut să-Și șteargă sudoarea de sânge de pe frunte și să-l lase pe om să piară în nelegiuirea lui. El putea spune: „Călcătorul de lege să-și primească pedeapsa păcatului său, iar Eu voi merge înapoi la Tatăl Meu.” Va bea oare Fiul lui Dumnezeu paharul amar al umilinței și chinului? Va suferi oare Cel nevinovat urmările blestemului păcatului, pentru a salva pe cel vinovat? Cuvintele ieșeau tremurând de pe buzele palide ale lui Hristos: „Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!” El va salva, va mântui pe omul păcătos, coste aceasta oricât L-ar costa. El a acceptat botezul Său cu sânge și, prin El, milioane de oameni sortiți pieirii pot câștiga viața veșnică. El a părăsit curțile cerului, unde totul este imaculat, totul este bucurie și slavă, pentru a salva singura oaie pierdută, singura lume din univers care a căzut prin păcătuire. Și El nu Se va da înapoi de la lucrarea chemării Sale. El va deveni jertfă de ispășire pentru un neam de oameni care, cu bună știință, au păcătuit. Ruga Sa respira acum numai supunere: „Dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta”.”

Iubim un Domn ca acesta, fraților, surorilor.

Dar vezi altruismul care este expus acolo? Hristos ar fi putut să renunțe. Ar fi putut să se întoarcă acasă la Tatăl, și să ne fi lăsat în deșerturile noastre. Nu merita să sufere. Noi meritam! Dar El a ales să ia ceea ce merităm, astfel încât să putem alege să luăm ceea ce merită El. Iubim un astfel de Domn. Amin? Iubim un astfel de Domn.

Și dragilor, să nu uitați, vă rog să-L auziți spunând: ”Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.” {Ioan 14:9}Să nu vă gândiți că Dumnezeu Tatăl nu suferea odată cu Fiul Său, deoarece El a trecut prin acea experiență în Ghetsimani. Și El era în agonie. Ascultă, Hristos Lumina Lumii 693, din același capitol, Ghetsimani, un pic mai departe: ”Dumnezeu însă suferea împreună cu Fiul Său. Îngerii priveau chinul de moarte al Mântuitorului. Ei L-au văzut pe Domnul lor înconjurat de legiunile forțelor satanice și natura Sa copleșită de o groază tainică, înfiorătoare. În cer s-a făcut liniște. Nici o harpă nu era atinsă. Dacă muritorii ar fi putut vedea uluirea oștilor cerești, care, într-o dureroasă tăcere, vedeau pe Tatăl cum îndepărta razele Sale de lumină, iubire și slavă de la Fiul Său preaiubit, atunci ar fi putut înțelege mai bine cât de vinovat este păcatul în ochii Săi.”

Dragilor, dacă credeți că a fost ușor pentru Dumnezeu să separe razele Sale de dragoste și lumină de Fiul Său, vă rog să vă mai gândiți odată; și totuși, dacă voia să ne ofere mântuirea, trebuia să-L trateze pe Fiul Său așa cum merităm, pentru ca El să ne poată trata așa cum merită Fiul Său.

Vă rog să știți că Tatăl vostru vă iubește, dragii mei prieteni.

Nu doar Salvatorul, ci Dumnezeu Tatăl te iubește la fel de mult ca Dumnezeu Fiul. Există o altă revelație glorioasă a altruismului lui Hristos, revelată pe măsură ce El ajunge la finalul vieții Sale. Este revelat în frumusețea și strălucirea tot mai mare, pe măsură ce El este supus presiunii și agoniei din ce în ce mai mari, datorită forțelor combinate ale oamenilor răi cu toate principatele și puterile împărăției întunericului. Uita-te la ceea ce se întâmplă la scurt timp după ce El rostește propoziția finală: ”Dacă nu se poate să se îndepărteze de la Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta.” Să continuăm povestea din Ioan 18:3:  ^”Iuda deci a luat ceata ostaşilor şi pe aprozii trimişi de preoţii cei mai de seamă şi de farisei şi a venit acolo cu felinare, cu făclii şi cu arme. Isus, care ştia tot ce avea să I se întâmple, a mers spre ei şi le-a zis: „Pe cine căutaţi?” Ei I-au răspuns: „Pe Isus din Nazaret!” Isus le-a zis: „Eu sunt!” Iuda, vânzătorul, era şi el cu ei. Când le-a zis Isus: „Eu sunt”, ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ.”

Foarte interesant; ce se întâmplă aici? Ce se întâmplă aici? Vă rog să observați în primul rând, că cuvântul “este adăugat cuvântul ”El”. Eu sunt acel ”El;” care este italicizat în Biblia ta. E un steag mic care spune că e adăugat. Ce a spus Isus de fapt când au spus: ”Isus din Nazaret”? Ce a spus? ”… EU SUNT.” Ce este ”EU SUNT”? E numele lui Dumnezeu. Și dragilor, când a spus asta, ce au făcut? S-au retras și au căzut la pământ. Inspirația ne spune că atunci când El a spus ”Eu sunt”, divinitatea a strălucit prin umanitate. Ce s-a întâmplat? Divinitatea a strălucit prin umanitate. Uită-te pe pagina următoare, 24, a doua în jos, Review and Herald, 12 iulie 1892: ”Divinitatea a fulgerat prin umanitate, și soldații erau neputincioși înaintea Lui. Dacă ar fi rostit cuvântul, douăsprezece legiuni de îngeri ar fi venit în apărarea Sa și L-ar fi eliberat de dușmanii Săi și fiecare dintre aceste companii crude ar fi fost distruse la cuvântul Său. Dar nu, El a venit să salveze omul, și cu orice preț El ar fi îndeplinit scopul Său. El le-a permis să-L ia și să-L târască, așa cum ar fi luat ei orice criminal de rând.”

Dragilor, divinitatea strălucește prin umanitate. Dar este pentru binele Său ca El să clipească puterea Sa divină când spune: ”Eu sunt”? E pentru binele Lui? Nu. Dacă ar fi fost pentru binele Lui, ce ar fi făcut El? În timp ce ei se târau, încercând să-și recupereze inteligența și vederea, ce ar fi făcut El? El ar fi spus: ”Ascultați ucenici, să plecăm. Acesta este un moment foarte bun. Să plecăm.” Dar ce face El? El așteaptă cu răbdare să sară pe El și să-L lege. De ce face El asta, dragii mei prieteni? De ce lasă El divinitatea să clipească și îi face pe acei oameni să cadă ca niște morți? Evident, nu e pentru El. De ce o face El? El o face pentru ucenicii Săi, o face pentru mulțime și o face pentru fiecare dintre noi care citește povestea. Și ce încearcă să ne spună? Ce ne spune El în mod clar? Că El a ales să meargă spre cruce. Amin? El nu a fost păcălit; nu a fost copleșit. A ales să meargă la cruce. El ar fi putut pleca, dar El a așteptat cu răbdare ca ei să sară pe El și să-L lege.

Și apropo, când unul dintre ucenici scoate sabia, Petru, într-o încercare zadarnică de a-L apăra pe Domnul său, taie urechea înaltului preot slujitor, ce face Isus? El spune: Până aici! {Lc 22:51} și El se desprinde de aceste legături ca și cum ar fi fire de mătase, și El ridică urechea și o pune la locul ei, și apoi îi lasă să-L lege din nou. Iubim un astfel de Domn. Amin? Când vine vorba de a face ceva pentru alții, El își va exercita puterea, dar nu și pentru El Însuși.

Acum ia același Domn, te rog? Ia același Domn și urmează-L. Urmați-L prin acea scuză mizerabilă a unei încercări și prin acel abuz incredibil care a fost vărsat asupra Lui. Vedeți-L acolo, în curtea lui Irod, când oamenii posedați de demoni își smulg barba, scuipându-I în față, bătându-L în coroana de spini, lovindu-L, abuzându-L, jignindu-L. Crezi că ar fi fost o tentație să lași divinitatea să clipească încă o dată? Crezi că ar fi putut fi o ispită? Dragii mei prieteni, vă asigur că a fost o ispită dincolo de capacitatea noastră de a înțelege. Ascultă, în partea de jos a paginii 23, Comentarii biblice, Volumul 7, p. 930: ”Hristos a fost supus celui mai apropiat test, necesitând puterea tuturor facultăților Sale, pentru a rezista înclinației de a folosi puterea Sa atunci când e în pericol, pentru a se elibera de pericol și pentru a triumfa asupra puterii prințului întunericului.” A fost o ispită incredibil de puternică, mai ales când te gândești cât de ofensator a fost păcatul pentru natura Sa pură și sfântă. Și aici era înconjurat complet de ființe umane posedate și josnice. Dar acum, El nu poate lăsa divinitatea să treacă prin umanitate. De ce? Pentru că ar fi fost pentru cine? … pentru El Însuși, și El trebuie să treacă prin asta ca un om. Dacă el va fi înțelegător cu noi, nu poate recurge la nimic la care nu am putea recurge. Iubim un astfel de Domn. Amin?

Acum, urmează același Salvator! Vă rog, urmați același Salvator și gândiți-vă la ispita la care a fost expus în timp ce Îl băteau în cuie și au ridicat acea cruce și au aruncat-o în acea gaură de piatră de pe Golgota. Apropo, ce înseamnă Golgota? ”Locul Căpățânii.” {Ioan 19:17} Când crucea a căzut, capul șarpelui a fost zdrobit. {PK 701.3}Amin? Nu uita asta. Nu uita asta.

Dar atunci ce au făcut? Ce-au făcut? Matei 27:39: ”Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap şi ziceau: „Tu, care strici Templul şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!”.” Cine le-a pus cuvintele astea în gură? Satana însuși. Ar fi putut Isus să coboare de pe cruce? Dragii mei prieteni, nu ar fi avut nicio problemă. Dacă tu sau eu am fi fost batjocoriți în timp ce eram prinși pe cruce, să coborâm; ar fi fost o ispită pentru noi? Nu, de ce? N-am fi putut s-o facem. Dar cu siguranță a fost pentru El. Citesc mai departe: ”Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui! Dacă este El Împăratul lui Israel, să Se pogoare acum de pe cruce şi vom crede în El!” Auzi, vezi puterea acelei ispite?! Isus Hristos dorește din toată inima ca poporul Său ales să creadă că El este Regele lor; și aici Satana îi pune să-I spună: ”Ascultă, dacă Te vei coborî, vom crede că tu ești Regele.” Nici măcar nu putem concepe cât de puternică a fost acea tentație.

Mai ales când recunoașteți, în partea de sus a paginii 24, Spiritul Profeției, Volumul 3, pagina 260: ”Evreii căutau și așteptau în permanență o Divinitate printre ei care să fie revelată în spectacolul exterior, și printr-un fulger de voință de supramasterizare ar schimba curentul tuturor minților, ar forța de la ei o recunoaștere a superiorității Sale să Se ridice și să satisfacă ambiția poporului Său.” Acesta este genul de Mesia pe care îl căutau, și dacă Isus ar fi făcut ceva supranatural, cum ar fi să coboare de pe cruce, probabil că ar fi putut să-i convingă că El era Mesia la care se așteptau. Doar că se așteptau ca un Mesia carnal să-și îndeplinească agenda carnală; și Isus a fost acolo pentru a fi Mesia lor spiritual. Amin? … și astfel, El nu a putut să se complacă acestei ispite batjocoritoare.

Dar știți ce a spus El când l-au batjocorit și au spus: ”Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuși.” {Lc 23:35} El mi-a dezvăluit acest lucru în timp ce mă rugam. Prin Spiritul Său, El mi-a impresionat mintea prin ceea ce a spus în inima Sa când au spus: ”Pe alții i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuși.” El spuse: ”Știi că aș putea, cu siguranță aș putea. Dar dacă aș face-o, nu te-aș putea salva. Și n-aș putea să-l salvez pe Steve… și poți să-ți pui numele acolo. N-aș putea să-l salvez pe Steve. Nu aș putea să-l salvez pe David sau Les, sau Phil sau Jeff, sau Joel, sau Bill, sau Sue. N-aș putea să-i salvez, așa că voi alege să rămân. O să merg până la capăt.”

Iubim un astfel de Domn. Amin? Iubim un astfel de domn. Oh, dragilor, priviți slava, iată Mielul, și privindu-L veți fi schimbați. ”Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.” {In 12:32} Vezi, este dragostea infinită a lui Dumnezeu, revelată în Hristos răstignit, care ne aduce inimile înapoi la El. Dar nu va face asta, dacă nu privim dragostea revelată acolo. Înțelegeți mai bine de ce inspirația ne îndeamnă să petrecem o oră în fiecare zi în contemplarea vieții lui Hristos, dar mai ales scenele de final ale vieții Lui. {4T 374.1} Acolo e cea mai mare putere de atragere, prieteni. Vă rog, priviți revelația glorioasă conform căreia restaurarea glorioasă ar putea avea loc. Doamne ferește să fi făcut toate astea în zadar pentru oricine de aici din seara asta. Să ne ridicăm pentru rugăciune.

Părinte Dumnezeu, îți mulțumesc pentru că ne-ai revelat slava Ta, pentru ca acum să-Ți refaci slava în noi, așa cum alegem să cooperăm privind Mielul care a fost ucis. Întoarce-ne ochii asupra lui Isus, este rugăciunea noastră în numele lui Isus. Amin.