Select Page

Schița lecției nr. 2:

  • Patru motive pentru care este atât de important pentru noi să studiem cu grijă și sârguință misterul evlaviei Dumnezeu arătat în carne {1 Tim.3:16}.

               1.1) Întărește mintea și modelează caracterul cum prea puțin ar putea altceva să o facă. {1MCP 91.2; 7BC 904.11}

               1.2) Este de o importanță vitală să ne punem la adăpost față de ereziile subtile care abundă {Mat. 24:24}. Hristos este în același timp Înlocuitorul nostru cel fără de păcat și Fratele nostru mai Mare, plin de compasiune. A accentua în mod exagerat oricare dintre cele două aspecte conduce la erezie. Erezia cu privire la natura lui Hristoseste devastatoare și cu consecințe pe termen lung.  

               1.3) Înțelegerea corectă cu privire la natura lui Hristos în timpul vieții Sale pământești trăită în trup este crucială, chiar esențială, pentru o înțelegere corectă a întregului plan al mântuirii. „Fiul lui Dumnezeu este centrulmarelui plan de răscumpărare.” {ST 7 august 1879, par. 4}

               1.4) Există o nevoie urgentă pentru unitate printre noi ca popor cu privire la acest subiect central, pentru ca împreună să putem proclama cu un singur glas solia evangheliei unei lumi muribunde, care are atât de disperată nevoie să o audă. {1 Cor. 1:10; 1T 417.2} Trebuie să ajungem la unitate dacă e să ducem la bun sfârșit însărcinarea evangheliei {Mat. 28:18-20}.

  • Există două erezii clasice cu privire la planul de mântuire. Antinomianismul, harul ieftin, și legalismul, neprihănirea prin fapte. Noi trebuie să recunoaștem că lucrarea pământească a lui Hristos a fost în întregimesubstituționară și în întregime exemplară. Antinomianistul dorește să fie sub har, fără să-i pese de neascultarea lui. Legalistul dorește în schimb să fie în Hristos datorită ascultării sale.
  • Cum trebuie să abordăm studiul acestui subiect, în așa fel încât studiul nostru să aducă unitate?

3.1) Trebuie să admitem că avem de a face cu un adevăr infinit. De aceea noi nu putem să îl înțelegem vreodată în mod deplin și niciodată în totalitate. {GW 251.1}

                3.2) Trebuie totodată să ne recunoaștem înclinația de a interpreta greșit. {1SM 179.3}

              3.3) Lăsați Scriptura și Spiritul Profeției să fie propriii interpreți. „Mărturiile înseși vor fi cheia care va explicasoliile date, la fel cum Scriptura este explicată de Scriptură.” {1SM 42.2} Adunați laolaltă întregul spectru de afirmații care au fost făcute cu privire la un subiect anume.

  • Trebuie ca să avem în mod constant în minte faptul că persoana și lucrarea lui Hristos sunt legate în mod inseparabil și că, ceea ce este El în persoana Sa, a fost determinat în mod direct de ceea ce a venit El să facă. Există trei scopuri de bază în întruparea lui Hristos:

4.1) Să ne descopere nouă și să descopere universului cum este Dumnezeu și să ne fie Înlocuitorul și Exemplul nostru, ca să avem atât titlul cât și caracterul potrivite pentru cer.

4.2) Să ne descopere nouă și să descopere universului ce ar fi putut și ar fi trebuit Adam să fie: reprezentantul curat și sfânt, dar și tatăl unei rase loiale și ascultătoare.

4.3) Să ne descopere nouă, ființe căzute, ce putem deveni, și anume – biruitori. Și să ofere, prin trăirea unei vieți biruitoare în mod consecvent și deplin, un Model perfect pentru noi pe care să îl putem imita. De asemenea, să fie pentru noi un Mare Preot compătimitor și un Frate mai Mare, familiarizat în mod personal cu slăbiciunile noastre și care cunoaște din propria experiență ce înseamnă să fii ispitit în toate lucrurile așa cum suntem și noi.

……………..

 

Am reflectat în această dimineață asupra importanței atitudinii noastre atunci când am abordat acest studiu. Rugul aprins {Ex. 3:2-3} a reprezentat o tipologie a întrupării: la fel cum flacăra învăluia rugul, însă rugul nu era mistuit, la fel dumnezeirea a sălășluit în omenesc {ST, 5 martie 1896 par. 2; 12MR 391.3}, însă omenescul nu a fost mistuit. Cu adevărat un mister! Un mister al evlaviei Dumnezeu arătat în carne {1 Tim 3:16}. Am continuat să studiem și să reflectăm împreună de ce este atât de important pentru noi să studiem atent și sârguincios acest subiect.

(1) Primul lucru pe care l-am remarcat dintre cele patru enunțate a fost acela că întărește mintea și modeleazăcaracterul într-un mod cum altceva prea puțin ar putea să o facă. {1MCP 91.2; 7BC 904.11}

(2) În al doilea rând, o înțelegere clară, profundă și corectă a acestui subiect este de o importanță  vitală pentru a ne proteja de acele subtile erezii care sunt din abundență. Deoarece doar printr-o înțelegere a adevărului putem detectaeroarea ca eroare, aceasta fiind recunoscută doar prin contrast cu adevărul. De aceea este important pentru noi să înțelegem acest adevăr. Și pentru că erorile sunt tot mai subtile, ereziile sunt și ele tot mai subtile, iar aceasta face necesară o înțelegere tot mai precisă și corectă a adevărului. Satan știe mai mult decât să încerce a înșela cu erori evidente. Dacă este ca el să înşele, dacă ar fi posibil, chiar pe cei aleşi {Mat. 24:24}, va trebui să vină cu ceva care este într-atât de aproape de adevăr încât să îi poată prinde din pricina lipsei unei înțelegeri corecte și precise a adevărului. Așa că, frați și surori, pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul timpului, devine tot mai important pentru noi să avem această înțelegere corectă și precisă a adevărului. În mod deosebit a unui adevăr atât de central și de o importanță vitală precum întruparea. {1SM 244.1}

Am atras atenția asupra faptului că erezia nu este o eroare, ci erezia este de obicei un adevăr dus la extrem. Începe, înainte de toate, prin neglijarea unui adevăr ponderator, apoi prin minimalizarea faptică a importanței acestuia, ajungând apoi șă nege acest adevăr ponderator. Iar ca exemplu am vorbit despre ereziile din istoria bisericii cu privire la natura lui Hristos. Care sunt acestea? În primul rând, pornind de la ideea că El a fost divin … Desigur, acesta este un adevăr prețios. Însă a devenit erezie atunci când a fost accentuat până în punctul în care a negat umanitatea Sa. Și apoi, mai este erezia opusă – iar acesta este adesea felul în care lucrurile se întâmplă – pentru că există un grup conștiincios care vede o problemă aici, cu această  supra-accentuare. Deci ce vor face aceștia? Vor acționa în direcția contracarării acestei  supra-accentuări cu propria lor  supra-accentuare. Și în încercarea lor de a-i trage pe acești oameni afară din șanțul ereziei în care se află, ce vor face ei? Vor cădea înapoi în propriul lor șanț. Astfel, a existat o puternică mișcare ce a accentuat umanitatea lui Hristos, care este un adevăr prețios; însă atunci când l-au accentuat până în punctul în care au negat divinitatea Sa, atunci ce a devenit aceasta? Erezie! Ei bine, așa cum am evidențiat (iar aceasta este încă parte din recapitulare), biserica noastră a păstrat în general un echilibru în această problemă dintre divinitatea și umanitatea lui Hristos; iar noi putem rămâne în afara ambelor șanțuri eretice doar în măsura în care păstrăm acel echilibru.

Însă există printre noi o altă chestiune care amenință nu doar să dividă biserica, ci și să o facă să alunece într-unul dintre cele două șanțuri eretice, aceasta în funcție de tabăra cu care avem de-a face. Și această chestiune este legată de natura umană pe care Hristos a luat-o, umanitatea Sa (ce fel de umanitate a fost aceasta). Pentru prima tabără, așa cum probabil vă amintiți, principala preocupare este aceea că Hristos trebuie recunoscut ca fiind Înlocuitorul nostru cel fără de păcat. Ei simt că pentru ca El să fie astfel, va trebui ca să fie într-un sens foarte important și semnificativ diferit față de noi. Și pentru aceasta ei au afirmații foarte clare din Scriptură și Spiritul Profetic care să susțină o astfel de preocupare. Noi le-am citit și le-am observat împreună. Acesta este un adevăr prețios, nu-i așa? Și trebuie accentuat. Dar trebuie să fim atenți să nu-l accentuăm până în punctul în care eșuează să dea atenția cuvenită adevărului ponderator.

Și aceasta este preocuparea principală pentru cealaltă tabără, și anume că Hristos trebuia să fie recunoscut drept compătimitorul nostru Frate mai Mare și Exemplul nostru. Și, de asemenea, preocuparea lor principală este aceea că El trebuie să fie recunoscut ca unul dintre noi, pentru că altfel cum ar putea fi solidar cu noi? Cum ar putea El să știe ce înseamnă a fi ispitit asemenea nouă? {Evr. 4:15}. Așa că ei accentuează asemănarea Sa cu noi, iar acesta este un adevăr prețios care trebuie accentuat. Însă ajungem la probleme dacă îl accentuăm până la excluderea celuilalt adevăr prețios, sau dacă îl accentuăm într-un mod care face imposibilă menținerea și onorarea acestui alt adevăr. Și, frați și surori, aici este provocarea noastră: să împărţim drept cuvântul adevărului {2 Tim 2:15} adică să accentuăm așa cum se cuvine ambele adevăruri prețioase în același timp, într-un mod care este întotdeauna echilibrat prin faptul că nu neagă, contracarează și nu se opune celuilalt adevăr. Cât de important este pentru noi să căutăm acest echilibru. Ambele tabere dețin adevăruri importante pe deplin  valide și de o importanță vitală chiar pe care ei se luptă să le proclame și să lepromoveze. Însă problema apare atunci când adevărul lor favorit este dus până în punctul lipsei de echilibru sau este prezentat într-un asemenea mod (de obicei, din neatenție și inconștiență – eu unul nu aș acuza vreuna din tabere că ar face acest lucru în mod intenționat sau cu bună știință), însă problema apare atunci când acel adevăr specific care le este favorit este prezentat într-un asemenea mod încât să nege un adevăr ponderator la fel de important. Și în acest punct avem de a face cu erezia.

Iar erezia cu privire la natura lui Hristos este devastatoare și vastă prin consecințele ei. De ce? Pentru că Hristos estechiar centrul întregului plan al mântuirii {te rog citește: GH, 1 mai, 1898 par. 2; RH, 22 iunie, 1905 par. 12}. Și dacă nu avem o înțelegere corectă cu privire la El și natura Sa, noi nu putem avea nici o corectă înțelegere cu privire la planul de mântuire.

Iar aceasta ne conduce la cel de-al treilea motiv pentru care trebuie să studiem în mod sârguincios și profund misterul misterelor. Face legătura cu punctul în care am încheiat în dimineața aceasta. Însă, înainte de a începe, haideți să ne asigurăm că avem Duhul Sfânt care să ne conducă mințile într-un mod special, de acord? Ați dori să îngenuncheați împreună cu mine, vă rog?

Dumnezeule Tată, sunt dureros de conștient chiar acum cu privire la slăbiciunea acestui vas de lut. O, cât sunt de nepotrivit să prezint așa cum se cuvine adevărul, așa cum este acesta în Isus. În și din mine nu există abilitatea de a face acest lucru. Capacitățile mele sunt într-atât de deteriorate, atât de slăbite de păcat, încât acestea sunt incapabile atât a înțelege, cât și a explica adevărul cu justețe. Tată, lucrează o minune te rog. Te rog, de dragul lui Isus și de dragul prețioasei Sale Mirese, cumpărate cu sângele Său prețios, te rog să mă iei în stăpânire prin Duhul Tău chiar acum și cumva, în ciuda deficiențelor și slăbiciunilor mele, să pot, Tată, să prezint adevărul nu într-un mod care să inducă în eroare, ci într-un mod care va conduce mai degrabă la Hristos. Ajută-ne, DOAMNE, în atenția pe care vrem să o acordăm prețiosului mister al misterelor Dumnezeu arătat în carne ajută-ne să ajungem să cunoaștem și să-Lapreciem pe DOMNUL nostru mai mult. Pentru ca, privind la El, noi să devenim tot mai asemenea Lui. Și, prin înțelegerea adevărului, să putem experimenta mai mult puterea acestuia de a ne elibera {Ioan 8:32, 36}. DOAMNE, în acest scop mă rog. Oferă-ne Duhul Adevărului chiar acum, îți cer în numele lui Isus, amin.

(3) Cel de-al treilea motiv pentru care trebuie să studiem în mod sârguincios și profund acest mister al misterelor este acela că o înțelegere corectă a naturii lui Hristos în timpul vieții Sale pământești în trup este crucială și chiar esențială pentru o înțelegere corectă a întregului plan de mântuire. Vedeți voi, toate celelalte adevăruri își au însemnătatea de la Isus Hristos. Citesc din broșura Suferințele Domnului Hristos, p. 5: „Fiul lui Dumnezeu este centrul marelui plan de răscumpărare.” {ST 7 august 1879, par. 4}. Deci locul unde Îl plasăm pe El, dacă e să fim consecvenți, va afecta poziția întregului plan odată cu aceasta, corect? Înțelegeți lucrul acesta, nu-i așa? De aceea este foarte important pentru noi să avem o înțelegere corectă a Centrului planului pentru a avea o înțelegere corectă a întregului plan.

În Review and Herald, 15 aug. 1893, citim: „În El [Hristos] găsim sistemul complet al adevărului.” {RH, 15 august 1893, par. 1}. De aceea, dacă avem o poziție eretică în privința naturii lui Hristos, lucru care se va întâmpla dacă punem un accent exagerat chiar și asupra unui adevăr prețios cu privire la natura Sa, întregul nostru plan al mântuirii, întregul sistem al adevărului, devine lipsit de echilibru și totodată eretic. De fapt, este interesant că, vorbind cu mulți cu privire la natura lui Hristos, dacă ajung să cunosc poziția lor cu privire la acest subiect, pot să spun destul de bine, chiar și fără să îi întreb măcar, unde se poziționează cu privire la un număr de alte chestiuni, în cazul în care aceștia sunt consecvenți și anume, dacă rămân în cadrul sistemului lor. Și este de la sine înțeles că putem face aceasta, pentru că El este centrul, frați și surori, întregului plan. Și, de aceea, întregul plan se mișcă în funcție de unde îl poziționăm pe El. Iar dacă adoptăm o poziție eretică privitoare la El, vom ajunge să avem un plan al mântuirii eretic.

Există două erezii cu privire la planul de mântuire care sunt clasice. Care sunt acestea? Tocmai le-am abordat în această dimineață. Una se numește antinomianism, har ieftin. „Anti” înseamnă împotrivă, iar „nomos” este lege. Deciantinomianismul este acea învățătură care sugerează că putem fi mântuiți fără ascultare de legea lui Dumnezeu. De fapt, învață că legea lui Dumnezeu a fost abolită, iar noi suntem mântuiți prin har. Și devine har ieftin, având de obicei de a face cu ideea de o dată mântuit, pentru totdeauna mântuit.” Antinomianism! Celălalt plan eretic al mântuirii, și în principiu sunt doar două, este legalismul, neprihănirea prin fapte sau obținerea unui drept la mântuire pe baza performanței noastre.

Observați cum, dacă  supra-accentuăm acel adevăr prețios că Hristos este Înlocuitorul nostru fără de păcat, dacă  supra-accentuăm diferențierea Lui față de noi, vedeți cum putem foarte ușor să alunecăm în antinomianism? Vedeți cum lucrurile acestea se leagă? Dacă Hristos este portretizat doar în termenii de Înlocuitor al nostru fără de păcat, dacă este considerat a fi într-atât de sfânt astfel, atât de diferit de noi încât nu putem să ne raportăm la El, atunci cu siguranță că singurul temei pe baza căruia suntem mântuiți este acceptarea a ceea ce El a făcut pentru noi și pierderea din vedere a orice altceva. Acesta este har ieftin.

Observați cum un accent exagerat asupra vieții Sale exemplare, asupra asemănării Sale cu noi, poate ușor să ne conducă la legalism? Acolo unde Hristos este portretizat în principal ca fiind un Exemplu; și pentru ca să fie un Exempluvalid, El este portretizat ca fiind exact la fel ca noi. El ne-a arătat cum să trăim. Noi trebuie să trăim așa cum El a făcut-o și, dacă facem acest lucru, o să reușim să ajungem la cer. Însă ce este aceasta? Legalism! Dacă ajung la cer princonformarea față de viața lui Hristos, eu sunt neprihănit prin fapte, deoarece Hristos este personificarea legii. Însă prin faptele legii nicio făptură nu va fi declarată dreaptă înaintea Lui {Rom 3:20}.

Dacă pentru noi semnificația lucrării pământești a lui Hristos este în mod exclusiv sau chiar în mod principal una substituționară, semnificația ei exemplară nu va fi apreciată corect, și nici nu are cum dealtfel, dar nici nu va fi acceptată și experimentată așa cum se cuvine. Totuși, dacă pentru noi semnificația lucrării pământești a lui Hristos este în mod exclusiv sau în mod principal una exemplară, semnificația ei substituționară nu va, și într-adevăr nici nu poate, fi apreciată așa cum se cuvine. Trebuie să recunoaștem că lucrarea pământească a lui Hristos a fost în întregime substituționară și în întregime exemplară.

Unii dintre voi ar putea spune în acest punct: „Acest lucru este imposibil!” Însă nu uitați că avem de-a face cu un mister. Hristos a fost în întregime divin și în întregime uman. Da, vă asigur că acesta este un mister. Însă El a fost de asemenea în întregime Înlocuitorul nostru și Exemplul nostru. Motivul pentru care El poate fi în întregime ambele este acesta: Tot ceea ce El a făcut pentru noi ca Înlocuitor al nostru, a făcut pentru noi și ca Exemplu al nostru. Și tot ceea ce El a făcut pentru noi ca Exemplu al nostru, a făcut pentru noi și ca Înlocuitor al nostru. Acest adevăr simplu, păstrat în mod permanent în minte, ne poate păzi de la a aluneca în vreunul dintre cele două șanțuri care merg de-o parte și de alta de-a lungul căii strâmte şi înguste care duce spre împărăție. {Mat. 7:14}

Pentru că a păstra în mod constant că tot ceea ce El a făcut pentru noi ca Înlocuitor al nostru, a făcut pentru noi și ca Exemplu al nostru ne ține afară … din care șanț? Acela al antinomianismului! Iar a  păstra în mod constant că tot ceea ce El a făcut pentru noi ca Exemplu al nostru, a făcut pentru noi și ca Înlocuitor al nostru ne ține afară … din care șanț? Acela al legalismului! Au logică cele afirmate?

O, dragul meu legalist, te rog să realizezi că tot ceea ce a făcut El pentru noi ca Exemplu, a făcut de asemenea și caÎnlocuitor al nostru. Și doar în acest mod avem noi un titlu pentru cer. Căci doar El ar fi putut face acest lucru într-un asemenea mod încât să corespundă standardului infinit și să satisfacă pretențiile legii, câștigând dreptul de a sta în picioare înaintea lui Dumnezeu și viața veșnică pentru noi.

Însă, dragul meu antinomianist, te rog să realizezi că tot ceea ce a făcut El pentru noi ca Înlocuitor, a făcut de asemenea și ca Exemplu al nostru. Și doar urmând, în virtutea harului Său, acel Exemplu, putem și trebuie să devenim asemenea Lui și să obținem astfel o calificare pentru cer. Atunci când El va veni să ne ducă acasă, este la fel de important a avea calificarea precum este a avea titlul. De ce este la fel de important acest lucru? Scriptura spune în mod clar: fără sfinţenie nimeni nu va vedea pe Domnul” {Evr. 12:14}. Hristos, frați și surori, a suferit lăsându-ne un Exemplu pentru ca noi să călcăm pe urmele Sale.

Nu este deloc credință, ci încumetare, a pretinde că Hristos este neprihănirea noastră în timp ce Îl respingem pe El ca Domn al nostru – să pretindem că El este Înlocuitorul nostru fără de păcat, dar să refuzăm să Îl privim ca Exemplu al nostru fără de păcat {AA 562.3}. Dacă e ca El să fie neprihănirea noastră, El trebuie să fie Domnul nostru; căci El este Domnul neprihănirea noastră {Ier. 23:6; 33:16}. Însă vedeți voi, dacă este ca El să fie Domnul nostru, trebuie ca El să fie totodată Neprihănirea noastră. Vă rog să fiți cu mine pe recepție! Pentru că dacă noi pretindem să Îl cunoaștem ca Domn cu scopul de a produce o neprihănire prin care să câștigăm dreptul de a sta în picioare înaintea lui Dumnezeu, atunci suntem sub lege și nu sub har. Păcatul este Domnul nostru {Rom. 7:14} și toată neprihănirea noastră este precum zdrenţe murdare {Is. 64:6}. O, frați și surori, vă rog să recunoașteți, așa cum zice Pavel, că pot fi doar două condiții în care putem să ne aflăm. Suntem fie sub har în Hristos, sau suntem sub lege în păcat {Rom 6:14-15}. Pavel dezvoltă aceasta în acele câteva prime capitole din Romani – sub har în Hristos, sau sub lege în păcat.

Ceea ce antinomianistul dorește, este ca el să fie sub har în păcat. Înțelegeți despre ce vorbim aici?

Ceea ce legalistul dorește în schimb, este ca el să fie sub lege în Hristos. Înțelegeți ceea ce ei au făcut?

Poți însă doar să fii sub har în Hristos sau sub lege în păcat. Nu poți fii sub har în păcat, nici nu poți fii sub lege în Hristos.

Vedeți: antinomianistul dorește să fie sub har indiferent de propria neascultare.

Însă legalistul dorește să fie în Hristos datorită propriei lui ascultări. Mă urmăriți?

Antinomianistul dorește ca titlul său, „neprihănirea atribuită a lui Hristos care îl îndreptățește”, să fie de asemenea și calificarea sa.

Legalistul dorește calificarea sa, „neprihănirea împărtășită a lui Hristos care îl sfințește”, să îi slujească drept titlu. El vrea calificarea să fie și titlul său.

Antinomianistul dorește ca titlul său să îi slujească drept calificare. Dar, frați și surori, este posibil așa ceva? Nu! Noi trebuie să avem atât titlul și calificarea {DA 300.1; RH June 4, 1895, par. 7}.

Acum, ce are aceasta a face cu natura lui Hristos? Ei bine, pentru a face aceasta, adică a avea titlul Său și calificarea Sa totodată, antinomianistul îl face pe Hristos într-atât de sfânt altfel, atât de diferit de el însuși, încât tot ceea ce Isus a venit să facă a fost de fapt să trăiască pentru el o viață fără păcat, înlocuitoare, pentru ca astfel acesta să aibă dreptul la cer fără vreo calificare personală. Iar când vine vorba de legalist, ce face acesta în relație cu natura lui Hristos? El Îl face pe Hristos într-atât de asemenea nouă, încât tot ce a venit El să facă în realitate a fost să trăiască pentru noi o viață exemplară, fără păcat. În felul acesta noi putem obține dreptul pentru cer, urmând Exemplul Său, și aceasta datorită calificării noastre.

Creștinul trebuie să păstreze un echilibru nu doar în ceea ce privește natura lui Hristos, ci și în ceea ce privește înțelegerea planului de mântuire. Pentru creștinul care este sub har, în Hristos, aceasta înseamnă că neprihănirea lui Hristos care îi este atribuită [socotită, pusă în contul său] îl îndreptățește și astfel îi oferă dreptul pentru cer. Dar înseamnă totodată că neprihănirea lui Hristos împărtășită lui [conferită, care te face părtaș ei], îl sfințește, și astfel îl face potrivit pentru cer. Iar pentru acest credincios, Hristos este recunoscut nu doar ca venind să trăiască totodată o viață înlocuitoare fără de păcat, ci și ca venind să trăiască o viață exemplară fără de păcat. Primul [Hristos ca Înlocuitor al nostru fără de păcat] putem să îl pretindem ca un dar gratuit prin credință spre îndreptățire. Al doilea [Hristos ca Exemplu compătimitor] putem să îl privim ca model desăvârșit al nostru spre sfințire.

Și, frați și surori, cât de perfect Îl prezintă Scriptura și Spiritul Profetic pe Hristos într-un echilibru desăvârșit ca Înlocuitor al nostru fără de păcat și Exemplu în același timp. Citesc din Colecția Spalding & Magan , pagina 149: „Compasiunea lui Hristos nu a fost afectată de lipsa lui de păcat.” {SpM 149.2}. Iar reversul nu este de asemenea adevărat? Într-adevăr, lipsa de păcat a lui Hristos nu a fost afectată de faptul că El este compătimitorul nostru Frate mai Mare, prin faptul că a avut asemănarea cărnii păcătoase. El este atât fără păcat, cât și compătimitor în același timp.Slavă lui Dumnezeu pentru un astfel de Mântuitor! Prin urmare, trebuie să recunoaștem faptul că o înțelegere corectă a naturii lui Hristos nu este doar crucială pentru propria noastră mântuire și esențială pentru a ne păstra în afara șanțului legalismului sau al antinomianismului, ci este esențială de asemenea pentru ca noi să avem o înțelegere corectă a evangheliei și să o predicăm lumii {Apoc. 14:6-7}.

(4) Și ajungem astfel, frați și surori, la cel de-al patrulea motiv pentru care trebuie să studiem sârguincios și profund în vederea obținerii unei înțelegeri corecte a întrupării. Trebuie să studiem sârguincios și profund, pentru că există o nevoie urgentă de unitate printre noi ca popor cu privire la acest subiect central, ca să putem astfel proclama cu un singur glas solia evangheliei unei lumi muribunde, care are așa disperată nevoie să o audă.

Deschideți cu mine la 1 Corinteni 1:10: „Acum vă implor, fraţilor, prin numele Domnului nostru Isus Cristos, ca voi toţi să vorbiţi acelaşi lucru şi să nu fie dezbinări între voi, ci să fiţi desăvârşit uniţi în aceeaşi minte şi în aceeaşi judecată.” O, frați și surori, cât de urgent, cât de  disperat avem nevoie de o asemenea unitate. Cât de disperat avem nevoie să vorbim aceleași lucruri în privința umanității lui Hristos.

În Mărturii, vol. 1, pag. 417, citim: „Dumnezeu Își pune deoparte un popor și îi pregătește pe ai Săi să stea ca unul singur, uniți, să vorbească aceleași lucruri și astfel să împlinească rugăciunea lui Hristos pentru ucenicii Săi.” {Ioan 17:20-21; 1T 417.2}. Vom fi noi un astfel de popor? Nu, până nu vom ajunge uniți în privința acestui subiectcentral al evangheliei. Sunt adânc preocupat cu privire la aceasta, frați și surori. Există multe voci care sugerează că aceasta este doar o problemă secundară. De asemenea, sunt mulți care sugerează că e vorba doar de o chestiune desemantică. Însă nu, eu sunt profund convins că este mult mai mult decât o problemă secundară sau o chestiune de semantică. Isus Hristos și umanitatea Sa este totul pentru noi {1SM 244.1}. Este centrul întregului plan de mântuire{GH, May 1, 1898 par. 2}, adică orice altceva decât o problemă secundară. Iar înțelegerea noastă în această privințăinfluențează întreaga noastră înțelegere a planului de mântuire și, în consecință, va influența în mod direct evanghelia pe care o proclamăm. Și nu este nici o chestiune de semantică. Ba chiar merge până într-acolo încât, de fapt, sunt douădoctrine total diferite – învățăturile cu privire la natura lui Hristos, mai concret natura Sa umană. Nu este doar o chestiune de semantică, iar noi trebuie să ajungem la unitate, dacă este să ducem înainte însărcinarea evangheliei {Mat. 28:18-20}.

Cum putem ajunge în acel punct, în care să fim uniți și să vorbim aceleași lucruri privitor la acest subiect, care în prezent este foarte controversat și producător de dezbinare? Ascultați (citesc din Review and Herald 18 februarie 1890):„Dacă există un punct al adevărului pe care nu îl înțelegeți, asupra căruia nu sunteți de acord, cercetați, comparați pasaj cu pasaj din Scriptură, înfigeți adânc unealta adevărului în mina Cuvântului lui Dumnezeu. Trebuie să vă puneți pe voi înșivă și părerile voastre pe altarul lui Dumnezeu, să lăsați la o parte ideile voastre preconcepute și să-I îngăduiți Duhului ceresc să vă călăuzească în tot adevărul.” {Ioan 16:13; RH, 18 februarie 1890, par. 17}. O, ce sfat excelent este acesta! Frați și surori, ne propunem să studiem în mod sârguincios Cuvântul lui Dumnezeu în legătură cu acest subiect, să săpăm în profunzime, să înfigem unealta adevărului adânc în mina Cuvântului lui Dumnezeu. Însă felul în care îl abordăm, atitudinea cu care ne apropiem de Cuvântul lui Dumnezeu în studiu, va face toată diferența cu privire la problema dacă studiul nostru va conduce la unitate, sau doar va provoca între noi o divizare și mai mare în felul în care înțelegem. Haideți să reflectăm împreună la modul în care trebuie să abordăm studiul acestei chestiuni, pentru ca acest studiu al nostru să poată aduce unitate.

(1) În primul rând trebuie să recunoaștem că avem de-a face cu un adevăr infinit. Prin urmare, noi nu vom putea niciodată să îl înțelegem pe deplin, niciodată în totalitate. În cartea Slujitorii Evangheliei, pagina 251 citim: „Studiul întrupării lui Hristos, al jertfei Sale ispășitoare și al lucrării Sale de mijlocire, va preocupa mintea cercetătorului sârguincios atât cât va dura timpul.” {GW 251.1} Este acesta un subiect pe care să îl cunoaștem în totalitate? O nu!Este un adevăr infinit, iar recunoașterea acestui fapt este importantă pentru noi. Cu toții mai avem încă mult de învățat, iar eu mă aflu în capul listei la acest capitol. 1 Corinteni 13:12: „Căci acum vedem întunecat, ca într-o oglindă; dar atunci faţă în faţă; acum ştiu în parte, dar atunci voi cunoaşte aşa cum sunt şi eu cunoscut.” Review and Herald, 2 august 1906: „Frații și surorile mele, faceți din Scripturile care conțin Alfa și Omega cunoștinței, studiul vostru.De-a lungul întregului Vechi Testament și a celui Nou sunt lucruri care nu sunt nici pe jumătate înțelese.” {RH, 2august 1906, par. 11}. Cunoaștem noi totul? O, cu siguranță că nu! Există lucruri în Vechiul și Noul Testament care nu sunt nici pe jumătate înțelese. Acesta este un adevăr care ne smerește, însă este totuși unul mișcător, nu-i așa?

(2) În al doilea rând, atunci când abordăm acest studiu, trebuie să admitem nu numai cât de parțială și limitată este înțelegerea noastră, ci și predilecția noastră de a înțelege greșit. Aceasta ne eliberează să așteptăm pe Domnul în mod umil și cu răbdare atunci când întâmpinăm ceva în Scriptură sau în Spiritul Profeției, care nu pare să se potrivească în cadrul înțelegerii noastre privitoare la acest subiect. Atunci când ajungem la o afirmație inspirată din Scriptură sau din SpiritulProfeției care pare să contrazică înțelegerea noastră cu privire la adevăr, trebuie întotdeauna să admitem că problema se găsește în înțelegerea noastră și nu în afirmația respectivă. Ori înțelegerea noastră actuală este prea limitată pentru a vedea felul în care acel aspect specific al adevărului se potrivește în tot ansamblul, caz în care va trebui să așteptăm, ori este posibil ca înțelegerea nostră să fie incorectă, caz în care va trebui să facem schimbări.

Îmi place să gândesc această cercetare a adevărului în vederea unei înțelegeri corecte a acestui prețios mister al misterelor – întruparea – asemenea unui rezolvării unui puzzle. Cum vei proceda pentru a pune la locul lor piesele de puzzle? De obicei eu voi începe cu piesele din margine. Pentru că va trebui să obții cadrul de bază prima dată, iar cel mai ușor de identificat sunt colțurile și marginile drepte. Apoi vei merge mai departe, la cele mai distincte și clare părți ale imaginii, nu-i așa? Lași pentru final frunzele masive ale copacului, sau iarba de pe câmp, acoperișul, sau alte lucruri de acest fel. Vei merge spre aspectele distincte. Și dacă pe parcurs ajungi la o piesă care nu se potrivește cu nimic din ceea ce deja ai asamblat, ce vei face? O lași deoparte. Dacă, frați și surori, ajungem la o afirmație inspirată care nu se potrivește, sau pare a contrazice înțelegerea noastră actuală, ce ar trebui noi să facem? Ei bine, ceea ar trebui să facem și ceea ce facem în realitate, sunt adesea două lucruri diferite, nu-i așa? De multe ori, din cauza faptului că nu suntem dispuși să recunoaștem înțelegerea noastră limitată și predilecția noastră de a înțelege greșit, simțim că trebuie să ne ocupăm imediatde aparenta problemă.

De obicei facem aceasta în unul dintre următoarele moduri: putem ignora piesa respectivă, aruncând-o înapoi în cutie și uitând de ea, în speranța că poate se va pierde. Și cu siguranță vom spera că cealaltă tabără, care are o altă imagine decât a noastră, nu o va găsi, pentru că aceasta pare să susțină înțelegerea lor. Un alt lucru pe care am putea să îl facem este să încercăm să potrivim piesa folosind foarfeca și creionul. Cu alte cuvinte, dacă putem să tăiem ceva din contextul ei și apoi să o colorăm cu propria noastă interpretare și apoi să o forțăm pentru ca să o facem să se potrivească în ansamblu. Din nefericire aceasta este o tehnică favorită, nu-i așa? În al treilea rând, am putea pretinde că cineva, altul decât producătorul, trebuie că a strecurat o piesă în cutie. Cu alte cuvinte: „Acea afirmație pur și simplu nu are cum să fieinspirată.” Ori, s-ar putea să o acceptăm, dar să zicem că fie producătorul, fie altcineva pe parcurs, a modificat-o puțin. Spus altfel, putem să o acceptăm ca inspirată, atât timp cât recunoaștem problema legată de canalul inspirat, cum ar fi lipsa unei educații adecvate și faptul că uneori nu a ales cuvintele potrivite, sau a împrumutat în mod neînțelept cuvintele altcuiva. Putem să o potrivim atât timp cât înțelegem ceea ce ar fi trebuit în realitate să spună.

Frați și surori, dacă acestea nu vă sună a metode care sunt folosite, înseamnă că nu sunteți în cunoștință de cauză despre felul în care a fost tratată această problemă. Cu siguranță că noi am folosit aceste metode în tratarea problemei în discuție. Cine ne credem noi, frați și surori, dacă încercăm să facem schimbări editoriale și îmbunătățiri la Cuvântul lui Dumnezeu sau la Mărturia lui Isus, doar pentru a le potrivi cu înțelegerea noastă defectuoasă și adesea foarte inexactă a adevărului. Solii alese, vol. 1, pagina 178: „Există unii care selectează, din Cuvântul lui Dumnezeu și de asemenea din Mărturii, paragrafe sau fraze izolate, care pot fi interpretate pentru a se potrivi ideilor lor și își întemeiază astfel propriile lor poziții, fără să fie călăuziți de Dumnezeu. Aici se află pericolul tău.”{1SM 179.3}. Dumnezeu să ne ierte și să ne ajute să ne reținem de la asemenea practici. Frați și surori, dacă piesa nu se potrivește în imagine,problema este cu imaginea, nu cu piesa.

(3) În al treilea rând, cum ar trebui să fie studiul Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca acest studiu să ne conducă launitate? Noi trebuie să nu încercăm a explica însemnătatea afirmațiilor Scripturii și ale Spiritului Profetic bazându-ne pe înțelegerea și ideile noastre preconcepute ci, mai degrabă, să îngăduim Scripturii și Spiritului Profeției să se explice singure. O, acest principiu este atât de important a fi onorat. Fie ca Domnul să ne ajute să îl onorăm, în timp ce mergem înainte cu studiul. Citesc din Solii alese, vol. 1, pagina 42: Mărturiile însele vor fi cheia care va explica soliile date, la fel cum Scriptura este explicată de Scriptură.” {1SM 42.2}. Totuși, pentru a face acest lucru, va trebui să respectămcontextul, frați și surori, și trebuie să luăm în considerare tot ceea ce a fost spus cu privire la un subiect anume.

Vă rog să recunoașteți că o persoană poate părea că spune lucruri diferite pentru că discută despre situații diferite. Deexemplu, Pavel și Iacov, luând același exemplu al lui Avraam ca ilustrație, însă Iacov îl folosește pentru a ilustra că Avraam este îndreptățit prin credință și fapte {Iac. 2:23-24}, iar Pavel îl folosește pentru a ilustra că Avraam este îndreptățit prin credință fără fapte {Rom. 4:1-3}. Ei par să fie în contradicție între unul cu altul, până când recunoaștem cui se adresează. În loc să fie cu sabia îndreptată unul împotriva altuia, ei stau spate la spate, înfruntând inamici diferiți. Pavel se luptă împotriva legalistului, iar Iacov se luptă împotriva antinomianistului. Deci, cei doi afirmă același adevăr în feluri diferite. Acesta este motivul pentru care este atât de important a respecta contextul unei afirmații sau al unui text anume, deoarece contextul face o mare diferență.

De aceea este atât de important să adunăm laolaltă întregul spectru de afirmații care au fost făcute cu privire la un subiect dat și nu doar câteva ici și colo. Și, frați și surori, acesta a fost un lucru ce m-am silit să îl fac în studiul privitor lanatura lui Hristos. Este un mod foarte laborios de a studia. Ia extrem de mult timp. Însă îți permite să ajungi la o concluzie care este echilibrată și care respectă întregul spectru de afirmații. Am stat în fața „concordanței LD (laser disc)(unii dintre voi știu ce este aceasta) preț de multe ore, silindu-mă să găsesc și să mă uit la fiecare referință pentru un subiect dat. Și nu vin cu o concluzie, înainte de a le pune toate împreună și a le lua pe toate în considerare. Mă silesc să las la o parte ideea de a ajunge la vreo concluzie, până când nu mă simt confortabil cu întregul spectru de afirmații. Nu mă voi ridica pentru a lua o poziție cu privire la o chestiune anume, până când înțelegerea mea cu privire la acea chestiune nu este compatibilă cu întregul spectru de afirmații și texte ale Scripturii cu privire la ea. Vedeți, îmi iau foarte în seriosresponsabilitatea mea ca învățător. De fapt, o iau atât de serios, încât m-am apropiat de acest studiu cu frică și cutremur timp de săptămâni – vă mărturisesc acest lucru. Chiar timp de luni de zile. Ferească Dumnezeu să zic ceva care va îndruma pe cineva greșit. Cu sârguință, vă asigur, am căutat să ajung la o înțelegere care respectă întregul spectru al adevărului pentru un subiect dat.

Vă asigur că, vorbind pe tema acestui subiect, vorbesc cu autoritate exact în măsura în care nu sunt eu autorul cuvintelor mele. Auziți ce vă spun? Frați și surori, dacă eu sunt autorul cuvintelor mele, atunci nu am nici un drept să vă cer nici măcar să mă ascultați. Căci, cine sunt eu? Însă dacă eu, ca unul rânduit de Dumnezeu să proclam adevărul, am stat jos la picioarele lui Isus mii de ore (și nu exagerez) și cu sârguință am căutat să înțeleg ceea ce El zice cu privire la acest subiect, iar apoi prin puterea harului Său vă transmit acest adevăr vouă mai departe, atunci și doar atunci are autoritate. Singurul motiv pentru care îndrăznesc să stau aici, luându-mi asupra mea răspunderea înfricoșătoare ca învățător, este faptul că am stat literal timp de mii de ore la picioarele lui Isus, Marele Învățător, și vin să împărtășesc cu voi ceea ce El are de zis în Scriptură și Spiritul Profetic cu privire la misterul întrupării Sale. Am venit doar să vă transmit Cuvintele Sale și nu ale mele. De aceea, v-aș îndemna să ascultați, pentru că El este demn de întreaga noastră atenție neîmpărțită, și nu eu.

Abordarea noastră generală, frați și surori – și apropo: mă voi încrede în El că va compensa   inevitabilele meledeficiențe {3SM 195.4} – recunosc, din cauza limitelor acestui vas pământesc, chiar și în cazul unei înțelegeri precise a adevărului, este susceptibilă a fi prezentată inexact, însă eu voi stărui înaintea lui Hristos pentru Duhul Său, ca să mă protejeze de orice distorsionare a adevărului. Și mă voi încrede în El că va realiza acest lucru.

  • Abordarea noastră generală – aceasta, frați și surori, trebuie să păstrăm permanent în minte în timp ce studiem și aceasta este a patra regulă cu privire la modul de abordare al acestui studiu – este aceea că trebuie să păstrăm permanent în minte faptul că persoana și lucrarea lui Hristos sunt legate în mod inseparabil și că ceea ce este El în persoana Sa a fost determinat în mod direct de ceea ce El a venit să facă. Ei bine, acesta este un punct Ați prins ideea? Persoana și lucrarea lui Hristos sunt legate în mod inseparabil. Și ceea ce a fost El în persoana Sa, ceea ce a fost El în natura Sa, a fost determinat în mod direct de ceea ce El a venit să facă. Și atunci, pentru a ajunge la o concluzie corectă cu privire la natura Sa în timpul lucrării Sale pământești, trebuie mai întâi să ajungem să înțelegem scopul Său avut în vedere prin întruparea Sa. Haideți să ilustrăm ideea aceasta astfel: Dacă tu ai o sarcină anumită care trebuie împlinită în câmpul de misiune, vei alege un om care are calificările necesare pentru a o realiza, nu-i așa? A fost o misiune care trebuia împlinită pentru rasa căzută. Isus Hristos în natura Sa a fost făcut să fie pregătit pentru a împlini această sarcină și nu invers! Atât de adesea noi luăm o poziție cu privire la natura lui Hristos și apoi concluzionăm în privința a ceea ce a venit El să facă. Dar aceasta pune carul înaintea boilor. Mă urmăriți? Noi trebuie să înțelegem ce a venit El să realizeze. Aceasta ne va ajuta să înțelegem ce a trebuit El să fie pentru a putea face acest lucru. Dați-mi voie, în cazul acesta, să împărtășesc cu voi trei scopuri de bază avute în vedere prin întruparea lui Hristos:

(1) El a venit să ne descopere nouă, și să descopere universului, cum este Dumnezeu. Să descopere caracterul Său și să personifice legea Sa – care este o transcriere a caracterului Său – și să fie pentru noi prin viața și moartea Sa, în calitate de Înlocuitor și Exemplu al nostru, tot ceea ce legea lui Dumnezeu cere de la noi, pentru ca prin harul Său iertător și întăritor, prin atribuirea și împărtășirea neprihănirii Sale, să putem avea atât titlul, cât și calificarea pentru cer.

În lumina acestui scop, ce trebuia să fie El în natura Sa, pentru a putea realiza acest lucru? Aceasta este întrebarea pe care trebuie să ne-o punem.

(2) El a venit ca să ne descopere nouă, și să descopere universului, ce ar fi putut și ce ar fi trebuit Adam să fie. Și să fie pentru noi tot ceea ce Adam ar fi trebuit să fie, însă prin păcat a eșuat să fie – reprezentantul curat și sfânt și tatăl nobil al unei rase loiale și ascultătoare.

În lumina acestui scop, ce trebuia să fie El în natura Sa, pentru a putea realiza acest lucru?

(3) El a venit să ne descopere ceea ce noi – deși căzuți – putem deveni, mai precis: biruitori. Și să ne ofere, prin trăirea unei vieți consecvent și complet biruitoare, un Model perfect pe care noi să-l imităm și, totodată, să fie pentru noi un Mare Preot compătimitor și un Frate mai Mare familiarizat în mod personal cu slăbiciunile noastre și în mod experimentalconștient cu privire la ceea ce înseamnă să fi ispitit în toate punctele la fel ca noi.

Ce trebuia să fie El în natura Sa, pentru a putea realiza acest lucru? Și acum, frați și surori, aici este provocarea, și vă rog să luați aminte. Ceea ce noi determinăm că El trebuia să fie în natura Sa pentru a realiza unul dintre aceste trei scopuri, trebuie să fie ceva care Îi va permite totodată să le realizeze și pe celelalte două, în același timp și în aceeași natură. Mă urmăriți? Aceasta deoarece El a realizat în mod desăvârșit toate cele trei scopuri în aceeași natură. Ei bine, aici este provocarea.

Este destul de ușor dacă luăm doar acest al treilea scop: să ne descopere ceea ce noi – deși căzuți – putem deveni, mai precis: biruitori. Și să ne ofere, prin trăirea unei vieți consecvent și complet biruitoare, un Model perfect pe care noi să-l imităm și, totodată, să fie pentru noi un Mare Preot compătimitor și un Frate mai Mare, familiarizat în mod personal cu slăbiciunile noastre și în mod experimental conștient cu privire la ceea ce înseamnă să fii ispitit în toate punctele la fel ca noi. Este destul de ușor să ajungi la o înțelegere cu privire la natura Sa care pare să Îl califice a realiza acea parte a misiunii. Și, într-adevăr, pentru individul aparținând uneia dintre tabere, aceasta este preocuparea principală, asupra căreia se concentrează el când vine vorba de misiunea lui Hristos. De aceea concluziile la care el ajunge se potrivesc foarte bine cu acest scop. Însă ceea ce oamenii din această tabără trebuie să își amintească, este faptul că acea natură pe care ei o atribuie Lui pentru ca astfel El să poată împlini cel de-al treilea scop, trebuie să îl facă de asemenea capabil să îl împlinească și pe primul. Și care a fost acesta? Să fie Înlocuitorul nostru fără de păcat și să împlinească tot ceea ce legea a cerut de la noi. Devin cumva confuz pentru voi, dragii mei? Avem cazul acelui individ a cărui preocupare principală este în legătură cu acel aspect al misiunii lui Hristos, anume faptul că El a venit ca să fie Înlocuitorul nostru fără păcat. Așa că el atribuie Lui o natură care simte că ar fi necesară pentru El ca să poată împlini aceasta. Însă ceea ce astfel de oameni trec adesea cu vederea este faptul că aceeași natură a trebuit să Îl califice să împlinească totodată și celelalte scopuri. Deci aici se află provocarea noastră, frați și surori, aceea de a ajunge la o înțelegere cu privire la natura Sa care să permită ca El să împlinească toate cele trei scopuri în același timp, pentru că aceasta este ceea ce a și făcut. El a împlinit toate acele trei scopuri în același timp.

O, frați și surori, vastitatea subiectului pe care ne-am propus să îl studiem mă face să dau înapoi din fața însărcinării ce ne stă înainte. Însă, prin harul Său, noi nu trebuie să facem aceasta. Harul Său este îndeajuns. Iar El chiar ne-a poruncit să studiem acest subiect. Evrei 3:1: „De aceea, fraţi sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti, luaţi aminte la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, Hristos Isus.” Cuvântul grecesc pentru „a lua aminte” înseamnă a percepe clar, a înțelege deplin. Ni se poruncește să facem acest lucru. Și toate cerințele lui Dumnezeu sunt tot atâtea împuterniciri din partea Sa {COL 333.1}. Harul Său este de ajuns {2 Cor. 12:9}. Însă avem nevoie de Duhul Său.

Aș dori să închei cu o provocare inspirată și o făgăduință inspirată. În Review and Herald, 18 februarie 1890, avem provocarea inspirată: „Nu este aceasta o vreme când ar fi mult mai potrivit să postim și să ne rugăm lui Dumnezeu? Suntem în pericolul de a cădea în discordie, de a ne împărți în tabere și de a intra în conflict cu privire la anumite idei controversate. De aceea, nu ar trebui să-L căutăm noi pe Dumnezeu în mod stăruitor, cu umilința sufletului, ca să putem ști care este adevărul?” {RH, 18 februarie 1890, par. 19}. Iar a doua este o făgăduință inspirată. Review and Herald, 3 noiembrie 1904: „Toți aceea care cercetează Scripturile cu umilință a inimii vor fi învățați de Dumnezeu.” {RH, 3 noiembrie 1904, par. 5}

Fie ca Domnul să ne ajute să cercetăm Scripturile având inimi umile care, prin ajutorul milostiv al Mângâietorului, al Învățătorului divin, să poată ajunge la o înțelegere corectă și echilibrată a acestui adevăr prețios și central al Cuvântului lui Dumnezeu: Hristos întrupat. Haideți să ne rugăm.

O Doamne, ne plecăm înaintea Ta atât de recunoscători pentru că, deși slabi, fragili și limitați din cauza stării noastre deteriorate de păcat, puterea dătătoare de viață și energizantă ne stă la dispoziție. Doamne, implorăm acea putere chiar acum. Păcatul a deteriorat într-atât capacitățile noastre mentale și spirituale încât adevărul este dificilpentru noi de înțeles. O da, există aspecte simple ale adevărului pe care chiar și un copil le poate înțelege. Însă Tată, pe măsură ce creștem, Tu dorești ca noi să creștem de asemenea și în înțelegere. Iartă-ne că ne mulțumim atât de ușor doar cu o înțelegere de copil a adevărurilor Cuvântului Tău. Ajută-ne Doamne să ne extindem și să ne dezvoltăm capacitățile mentale și spirituale pe măsură ce ne luptăm cu Cuvântul Tău, căutând în mod permanent o mai bună înțelegere a adevărului. Nu cu scopul doar de a cunoaște mai mult la nivel intelectual, ci ca să putem experimenta mai pe deplin puterea transformatoare, puterea sfințitoare și eliberatoare a adevărului. O Doamne, revarsă al Tău Duh al Adevărului asupra noastră. Tu știi cât de disperat am nevoie de această putere. Aceasta o implor, Tată, nu de dragul meu, ci de dragul lui Hristos și ai prețioșilor fii și fiice cumpărați cu preț de sânge, care se află aici și împreună cu care am privilegiul de a studia. Îți mulțumim pentru că ești plin de har și pentru că tânjești să reverși acel Duh asupra noastră, doar dacă pur și simplu cerem, crezând în numele lui Isus, lucru pe care îl facem chiar acum. De aceea Îți mulțumim pentru că asculți și răspunzi rugăciunii noastre. Amin.

0

Your Cart